Ungaria realizează cea mai avansată infrastructură de transport din regiune
2021. 10. 14. 17:57:48
Obiectivul Guvernului ungar este ca Ungaria să aibă cea mai dezvoltată infrastructură de transport din regiune şi să profite la maximum de poziţia sa geografică, a declarat, joi, la Budapesta, Levente Magyar, secretar de stat însărcinat cu relaţia cu Parlamentul în cadrul Ministerului ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la deschiderea conferinţei de două zile a Asociaţiei Centrelor de Servicii Logistice din Ungaria (MLSZKSZ).
La Conferinţa Intermodală a Europei de Est, secretarul de stat a amintit că, în ultimii câţiva ani, au existat mai multe dezvoltări în domeniul infrastructurii de transporturi din Ungaria decât totalitatea celor de la schimbarea regimului socialist. Ungaria doreşte să continue această tendinţă, a adăugat politicianul.
Vorbind despre planurile care privesc dezvoltarea logistică, Levente Magyar a afirmat că, pe masa Guvernului ungar, există o strategie cuprinzătoare de dezvoltare a aeroporturilor. Un element important al acestei strategii este extinderea capacităţilor de handling pentru transportul aerian de mărfuri. Obiectivul este ca fiecare oraş important din Ungaria să aibă acces la transportul aerian de mărfuri. Ca urmare a planului de dezvoltare, de 5-8 ani, pe lângă singurul aeroport care există în acest moment, Ungaria va avea 4-5 aeroporturi mai mari, iar pistele de aterizare necesare pentru avioanele de mărfuri vor fi construite în zeci de locuri. În acelaşi timp, participanţii la piaţă vor dezvolta unităţi adecvate primirii avioanelor de marfă care vor plasa transportul aerian din Ungaria la noi dimensiuni, a detaliat politicianul.
În ultimii ani, în domeniul capacităţilor terestre s-au înregistrat progrese uriaşe. În urmă cu 10 ani, Ungaria avea doar 3 autostrăzi care ajungeau la graniţele sale, iar acum există 7 astfel de legături şi încă 7 autostrăzi vor fi predate în următorii ani, a atras atenţia secretarul de stat. Autostrada Budapesta-Bratislava a fost recent predată, autostrada M30, care leagă Budapesta de Miskolc şi Kosice, va fi predată în curând, iar construcţia nodului autostrăzii Záhony va începe în curând, la fel şi ramura autostrăzii M3 spre Beregszász, a enumerat exemplele politicianul.
Ungaria recuperează o restanţă de un deceniu prin această dezvoltare, unul dintre principalele sale obiective fiind acela de a putea livra în Europa de Vest mărfuri din Est, prin Ungaria, care sosesc în porturile greceşti. Linia ferată de mare viteză, care deocamdată este în stadiu de proiect şi va trece prin ţările Grupului de la Visegrád (V4), deschide, de asemenea, noi perspective în transportul feroviar, a mai adăugat secretarul de stat ungar.
Știri cu si despre unguri in limba romana pe Nethuszár – CLICK AICI!
(Nethuszár)
Mi folyik itt? Aktuális ügyek
Lokál'20
Kevesen mennének, többen inkább maradnának, és van, aki csak most kezdené el – kik kérik voksunkat, és miért? Helyhatósági választások, 2020 – háttér az okos döntéshez – KLIKK IDE!
Koronahíradó
Túlzás nélkül, emberemlékezet óta nem élt meg ilyen nehéz pillanatokat az emberiség. ITT ELOLVASHATOD, hogy mi volt, van, és mi várható!
Írd alá!
A székely nemzeti régió aláírásgyűjtésével kapcsolatos hírek. Leszünk-e autonómok, vagy sem? KLIKK IDE, s megtudod!