Ministru ungar: Scutirea de impozit a tinerilor va intra în vigoare din ianuarie
2021. 11. 23. 10:24:48
Începând din 1 ianuarie anul viitor, salariaţii cu vârsta sub 25 de ani nu vor plăti impozitul pe venit, ceea ce înseamnă că vor câştiga mai mulţi bani, venitul lor net va creşte – a spus Katalin Novák, ministru fără portofoliu responsabil pentru familii, într-un mesaj video publicat joi pe pagina ei de socializare.
Ministrul a subliniat că rata de ocupare a tinerilor este azi de 1,5 ori mai mare decât acum zece ani, tot mai mulţi tineri lucrează chiar şi în timpul studiilor. Aceşti tineri sunt ajutaţi de guvern prin scutirea totală de impozitul pe venit până la nivelul slariul mediu brut pe economie, care este în momentul actual de aproximativ 400 000 de forinţi (1100 de euro) – a adăugat. Această măsură atrage după sine o creştere cu aproximativ 22% a salariului net al tinerilor – a precizat ministrul.
„Vrem să încurajăm tinerii să lucreze, să pună de-o parte cât mai mult posibil, pentru ca în momentul întemeierii unei familii să îşi poată începe viaţa comună bazându-se pe aceste economii şi pe sprijinele acordate familiilor” – a spus Katalin Novák.
(Nethuszár)
Mi folyik itt? Aktuális ügyek
Lokál'20
Kevesen mennének, többen inkább maradnának, és van, aki csak most kezdené el – kik kérik voksunkat, és miért? Helyhatósági választások, 2020 – háttér az okos döntéshez – KLIKK IDE!
Koronahíradó
Túlzás nélkül, emberemlékezet óta nem élt meg ilyen nehéz pillanatokat az emberiség. ITT ELOLVASHATOD, hogy mi volt, van, és mi várható!
Írd alá!
A székely nemzeti régió aláírásgyűjtésével kapcsolatos hírek. Leszünk-e autonómok, vagy sem? KLIKK IDE, s megtudod!