Relaţiile dintre Ungaria şi Slovacia nu au fost niciodată atât de bune ca acum
2024. 01. 16. 21:44:14
Relaţiile dintre Ungaria şi Slovacia nu au fost niciodată atât de bune ca acum, pentru că cele două ţări sunt legate în cadrul Uniunii Europene într–un mod care le întăreşte reciproc în ceea ce priveşte securitatea fizică, economică şi energetică, şi vor începe să pregătească un nou pachet de cooperare bilaterală, a declarat prim–ministrul Ungariei, Viktor Orbán, după discuţia cu premierul slovac, Robert Fico, care a avut loc, marţi, la Budapesta.
În cadrul conferinţei de presă susţinută împreună cu premierul slovac, Viktor Orbán l–a salutat pe Robert Fico, revenit recent în funcţie, şi a afirmat că „de ani de zile aşteptăm această întâlnire”. Prima oară în aprilie 2012, iar acum, pentru a 33–a oară, a avut loc o întâlnire bilaterală, ceea ce reprezintă poate un record european, a subliniat şeful executivului de la Budapesta.
Continuitatea, securitatea şi stabilitatea sunt cele mai importante valori politice, motiv pentru care o astfel de relaţie pe termen lung este un mare avantaj în beneficiul ambelor popoare, a explicat Orbán. Istoria celor două popoare nu poate fi separată, iar în profunzime există o legătură civilizaţională foarte puternică, lumea creştinismului latin, a subliniat acesta.
Interesele Ungariei şi ale Slovaciei „se îndreaptă în proporţie de cel puţin 99% în aceeaşi direcţie”, suveranitatea fiind importantă pentru ambele ţări, a adăugat premierul ungar.
„În ceea ce priveşte Ungaria – şi simt că există o identitate aici – nu suntem bucuroşi de iniţiativele superstatale de la Bruxelles, nu suntem deloc bucuroşi de eforturile de legitimare a migraţiei ilegale, dorim să ne protejăm frontierele şi vrem ca noi să decidem pe cine lăsăm să intre în ţara noastră”, a adăugat Viktor Orbán. Premierul ungar i–a mulţumit lui Robert Fico pentru ajutorul regulat oferit de poliţiştii slovaci în protejarea frontierelor de sud ale Ungariei şi a declarat că, în schimb, Ungaria este fericită să contribuie, de la începutul anului 2024, la misiunile de poliţie aeriană în spaţiul aerian slovac.
În ceea ce priveşte problema securităţii economice, acesta a declarat că, în prezent, Slovacia este al treilea partener comercial al Ungariei, schimbul bilateral de mărfuri a rămas stabil, aproximativ 15 miliarde de euro pe an. De asemenea, acesta a subliniat că Ungaria asigură tranzitul pentru aprovizionarea cu ţiţei a Slovaciei, în schimbul căruia un sfert din importurile sale de energie electrică provin din Slovacia.
Viktor Orbán a amintit că, în ultimii ani, ambele guverne au acordat prioritate dezvoltării interconexiunilor, au fost construite poduri, căi ferate, drumuri, conducte de gaze şi linii de electricitate. Acordul semnat cu Robert Fico în anul 2014 a fost implementat în totalitate, ca urmare, numărul de puncte de trecere a frontierei dintre cele două ţări a crescut de la 20 la 40, ceea ce a contribuit semnificativ la o îmbunătăţire „tangibilă” a calităţii vieţii persoanelor care locuiesc în zona de frontieră, a subliniat politicianul. Acesta a declarat că au convenit asupra unui al doilea pachet de cooperare ungaro–slovacă şi, în acest scop, va fi înfiinţată o comisie de conciliere.
În ceea ce priveşte plecarea actualului preşedinte al Consiliului European, Viktor Orbán a declarat că rezolvă cu bucurie orice sarcină care s–ar ivi, dar nici el şi nici partidul său nu au ambiţii pentru vreo funcţie europeană. Ca răspuns la o întrebare, acesta s–a referit la summitul UE din data de 1 februarie şi a amintit că vor fi abordate două probleme: cum să fie ajutată Ucraina şi cum să fie modificat bugetul UE. Şi Ungaria este în favoarea separării celor două chestiuni, deoarece doreşte ca ajutorul financiar oferit Ucrainei să fie acordat în afara bugetului UE, a subliniat Orbán. Acesta a recunoscut necesitatea de a ajuta Ucraina, dar a precizat că acest lucru trebuie făcut fără a afecta bugetul UE.
Premierul a subliniat că Ungaria nu doreşte să contracteze un împrumut comun, dar este pregătită să furnizeze suma corespunzătoare din bugetul său naţional. Dacă această propunere este agreată de Bruxelles, Ucraina va primi ajutor din afara bugetului, iar dacă nu, va fi nevoit să oprească acest proces, a explicat şeful executivului de la Budapesta. În ceea ce priveşte modificarea bugetului UE, Ungaria poate susţine toate punctele care sunt importante pentru Slovacia, a precizat Viktor Orbán.
SURSA: MTI
(Nethuszár)