Studiu despre migraţia care remodelează marile oraşe ale Europei

Oraşele europene sunt modelate de migranţii de diferită intensitate începând cu anii 1950. Iniţial, ţările occidentale industrializate au invitat pe teritoriul lor muncitori, iar ulterior au urmat reîntregirile de familie. Tendinţele din ultimele decenii arată clar imaginea modului în care migraţia a transformat marile oraşe ale continentului – în sens cultural, social şi economic, scrie în analiza Fundaţiei „Századvég” din Ungaria, care a fost trimisă vineri şi agenţiei ungare de presă MTI.

În rezumatul analizei se scrie că potrivit datelor de la Pew Research Center, care provin din decembrie 2022, 86,7 milioane de migranţi internaţionali aleg Europa ca destinaţie finală, totodată în paralel cu mişcarea de migraţie transcontinentală – în urma industrializării care durează din secolul al XIX-lea – tendinţa de migraţie din mediul rural înspre oraşe poate fi observată, la nivel mondial, şi în interiorul unora dintre ţări.

Cartierele care găzduiesc clasa muncitoare au devenit „zone de intrare” pentru migranţi, unde aceştia îşi importă obiceiurile şi stilul de viaţă. Din cauza lipsei unor planificări de integrări urbane, în aceste locuri s-au dezvoltat nişte comunităţi închise, în care este înrădăcinată şi o mare parte din tensiunea din Europa legată de islam. Modul de viaţă şi viziunea care pune comunitatea în centru ameninţă conservarea valorilor tradiţionale ale Europei, au adăugat realizatorii analizei.

În urma pierderilor demografice suferite în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru a-şi reconstrui industriile miniere, de construcţii şi de producţie, ţările extrem de industrializate ale Europei de Vest – cum ar fi Franţa şi Germania – au decis să încheie acorduri de muncă cu ţări din sudul Europei (Spania, Turcia, Italia, Portugalia), precum şi cu Maroc şi Tunisia. Aşadar, migraţia este un fenomen urban, care are în primul rând motive economice. Recrutarea în masă a unor muncitori pentru aceste ţări a fost oprită în 1974, însă la sfârşitul anilor 1980 au fost lansate noi programe de acest gen.

Al doilea val de migraţie a fost reîntregirea familiilor, când soţiile şi copiii, respectiv rudele muncitorilor primiţi s-au stabilit şi ei în Europa, ceea ce a făcut necesară construirea de noi cartiere, care la caracter diferă în general de normele tradiţionale de planificare urbană. Analiza a constatat că migranţii se stabilesc, de obicei, în zonele mai sărace, în oraşele industriale părăsite şi în cartierele exterioare ale acestora, unde sunt menţinute legăturile familiale şi tribale, drept urmare, migranţii sfidează în mod conştient sau involuntar statul-gazdă şi sistemele sociale sau culturale care caracterizează administraţia modernă de stat.

În Europa, comunităţile musulmane au înfiinţat asociaţii şi moschei care se concentrează adesea pe apartenenţa etnică, iar în sens politic dau dovadă de loialitate faţă de ţara de origine, totodată asigură locuri de întâlnire interetnice cu rol social, economic şi politic. Deoarece imigranţii importă şi tensiunile şi conflictele din ţările de origine, acest lucru ameninţă coeziunea socială. Acest fenomen este completat de faptul că de-a lungul timpului, populaţia locală cu rădăcini vechi constată că nu mai este binevenită în propriul său cămin, dacă nu acceptă noua faţă a spaţiului şi noile sale standarde, se precizează în rezumatul analizei.

„Aşadar, în Europa se poate observa o divizare între zonele urbane – unde zonele bogate şi de clasă de mijloc sunt dominate de partidele şi valorile liberale, iar zonele locuite de muncitori, de partidele de stânga şi de sindicate – respectiv zonele rurale, care sunt dominate în principal de partidele conservatoare şi conduse de valori naţionale şi tradiţionale”, se mai arată în analiză.

SURSA: MTI

(Nethuszár)