Pacea poate fi făurită doar cu o credinţă vie şi activă, care ne însufleţeşte
2024. 05. 19. 18:42:52
Pacea poate fi făurită doar cu o credinţă vie şi activă, care ne însufleţeşte, în această lume devastată de război, când suntem copleşiţi de războiul fizic, spiritual şi sufletesc, prin urmare avem nevoie de reînnoire şi întărire în credinţă şi dragoste – a spus pelerinilor László Felföldi, episcopul Diecezei de Pécs din Ungaria, oratorul pelerinajului din acest an de la Şumuleu-Ciuc.
În ciuda dimineţii ploioase din sâmbăta de Rusalii, sute de mii de oameni din întreaga lume s-au adunat la Sfânta Liturghie din acest an, în şaua dintre Şumuleul Mic şi Şumuleul Mare, în faţa altarului Trei Movile, unde vremea era deja senină. În acest an, locul sfânt de la Şumuleu a organizat pelerinajul sub deviza „Înnoiţi-vă!”, asociindu-se astfel subiectului anului pastoral anunţat de Arhidieceza de Alba Iulia: „O comunitate reînnoită în rugăciune”.
László Felföldi a subliniat: mesajul care ne modelează şi ne reînnoieşte viaţa nu vine din afară. „El se naşte în inimile noastre şi devine astfel o hotărâre şi apoi o realizare. Avem însă nevoie de o legătură vie cu Dumnezeu şi cu ceilalţi oameni. Rugăciunea vie şi care ne însufleţeşte este fundamentul esenţial, forţa de susţinere şi sursa reînnoirii care ne aşteaptă” – a spus el. În omilia sa, episcopul a dedicat o secţiune specială tinerilor, avertizându-i împotriva pericolelor lumii digitale şi subliniind că şi ei, „tinerii care construiesc şi continuă viitorul”, au nevoie de bucuria credinţei.
El a evocat istoria statuii Maicii Domnului de la Kismányok din dieceza de Pécs, care a fost dusă în Bacica (nordul Serbiei) din satul Dorneşti (jud. Suceava) în 1945, de către secuii refugiaţi din Bucovina, iar după ce au trebuit să se mute în judeţul Tolna din Ungaria, ei s-au întors pentru a lua cu ei statuia, deoarece ştiau că „fără credinţă, fără speranţă, fără o legătură cu Dumnezeu, nu se poate supravieţui”. Oratorul a subliniat: la fel ca ei, şi noi „trebuie să ne întoarcem şi să căutăm punctul cel mai profund al credinţei noastre, chiar cu preţul luptelor, pentru că numai din credinţa regăsită şi dintr-o relaţie vie cu Dumnezeu putem construi în casa noastră templul spiritual al inimii familiei”.
El a făcut apel la credincioşi să nu fie doar spectatori sau observatori, ci participanţi activi în comunităţile în care trăiesc, subliniind totodată necesitatea, „aici şi acum”, de a reînnoi şi consolida masa unităţii şi forţei familiei, altarul comunităţilor bisericeşti. „Nu cu cuvinte, nu cu gânduri speciale, ci cu prezenţa noastră benefică, iubitoare şi primitoare” – a avertizat vorbitorul, reamintind cuvintele episcopului transilvănean Áron Márton, care a spus că oricine vrea să propovăduiască Evanghelia trebuie să demonstreze adevărul ei mântuitor prin viaţa sa.
László Felföldi a reamintit: la ceremoniile de absolvire a liceelor se pune o straiţă pe umărul absolvenţilor, iar „valoarea tinerilor depinde de ceea ce le punem în straiţă”. Episcopul a avertizat că mulţi tineri din ziua de azi au straiţa goală, de aceea nu ar trebui să ne mire teama şi confuzia lor. Mulţumindu-le tinerilor pentru prezenţa lor, el a subliniat: tinerii au de parcurs în viaţă un drum pe care nimeni nu a umblat până acum, de aceea i-a rugat să urmeze modele bune, să aibă prieteni buni şi să fie exigenţi nu doar cu hainele, ci şi cu hrana spirituală şi intelectuală.
„Nu lăsaţi răul ce se îndreaptă spre voi din lumea virtuală să vă distrugă demnitatea umană! Fiţi precauţi, pentru că pentru voi este mult mai greu să faceţi distincţia între adevăr şi minciună, între realitate şi virtualitate” – a spus oratorul. El a subliniat că numai cu credinţă vie pot fi salvate familiile şi copiii de confuzia şi ideile nedemne de umanitate, care se revarsă de pe internet, numai cu ea poate fi salvată onoarea raţiunii, sfinţenia mesei familiale şi puterea susţinătoare a comunităţii umane.
Gergely Kovács, arhiepiscopul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, a evidenţiat: reînnoirea nu înseamnă să cauţi lucruri noi, ci să mergi înainte păstrând şi cutăţind „valoarea, fundamentul”. „Să ne continuăm pelerinajul pe acest pământ reînnoiţi, purificaţi, întăriţi în credinţa noastră, în identitatea noastră” – a spus el.
Mulţi oameni au venit şi anul acesta pe jos în şaua dintre dealurile Şumuleului, făcând parte din procesiunile sosite din Ţinutul Secuiesc, multe dintre aceste grupuri parcurgând ultimii kilometri pe o ploaie torenţială. Alţii au sosit cu cele trei trenuri de pelerinaj din Ungaria, iar numeroşi pelerini au sosit din diferite părţi ale Transilvaniei cu maşini, autobuze, pe biciclete sau călare. Printre pelerini s-au numărat viceprim-ministrul ungar Zsolt Semjén, Árpád János Potápi, secretar de stat pentru politică naţională, şi Hunor Kelemen, preşedintele UDMR.
SURSA: MTI
(Nethuszár)