Calificări Liga Europ: Şi comisia de apel a UEFA respins contestaţia depusă de Honvéd
2019. 09. 21. 13:02:12
Comisia de apel a UEFA a respins contestaţia depusă de clubul de fotbal Honvéd Budapesta în urma meciului de la calificare jucat în Oltenia împotriva Universităţii Craiova.
Honvéd Budapesta a anunţat joi pe site-ul oficial: clubul a avut miercuri posibilitatea să îşi exprime punctul de vedere cu privire la returul de pe 1 august împotriva Craiovei, terminat cu scandal. Comisia de apel a luat decizia în decurs de o zi şi a respins, din nou, contestaţia şi a menţinut decizia de sancţionare a clubului budapestan, din 5 august. În informarea oficială a UEFA se arată că Honvéd este obligată şi la plata cheltuielilor procedurale ale discutării contestaţiei, în valoare de 1000 de euro.
Formaţia din Kispest a pierdut calificarea, la loviturile de departajare. În minutul 120 al meciului retur, care a avut loc în România pe 1 august, în timp ce jucătorii s-au „îmbrâncit” între ei o petardă a explodat lângă arbitru. Din aceste motive jocul a fost oprit mai mult de o jumătate de oră, iar loviturile de la 11 metri au fost efectuate sub supravegherea arbitrului de rezervă.
Conducerea clubului anunţase deja, după meci, că va protesta la UEFA. Honvéd a scris că după cele petrecute în minutul 120, în pauza impusă de 30 de minute poliţia locală a comunicat, în mod fără precedent, că dacă întrerup meciul nu pot garanta siguranţa celor prezenţi, după care delegatul UEFA a decis schimbarea arbitrului şi continuarea partidei. Potrivit poziţiei clubului ungar, meciul trebuia oprit, deoarece forţele de ordine româneşti au fost incapabile să garanteze siguranţa jucătorilor şi a arbitrului, iar în timpul meciului suporterii echipei din Oltenia au aruncat, încontinuu cu diferite obiecte – brichete, medalii, şuruburi – în fotbalişti, au scuipat jucătorii aflaţi pe margine la încălzire, astfel că jucătorii Honvéd au fost nevoiţi să „joace fotbal cu frică”, tot timpul.
Comisia de etică şi disciplina a UEFA şi-a motiv decizia de respingere astfel: având în vedere că evenimentele scandaloase s-au petrecut în minutul 119, adică la un minut înaintea fluierului final, acestea nu mai puteau influenţa rezultatul final al meciului. Organizaţia a pedepsit Craiova cu o amendă de 60 de mii de euro şi trei meciuri internaţionale jucate fără spectactori – din care unul suspendat -, în timp ce Honvéd a fost obligată – pentru rasism, tulburarea ordinii publice şi comportament neadecvat al jucătorilor – la plata unei amenzi de 30 250 de euro şi închiderea unei secţiuni de 4000 de locuri din stadion, la următorul meci de cupă disputat pe teren propriu.
Universitatea Craiova a părăsit calificările pentru Liga Europa în următorul tur, cedând în faţa AEK Atena.
(MTI)