A fost lansat un site dedicat maghiarilor de peste graniţele Ungariei
2019. 09. 25. 12:15:04
Guvernul Ungariei a lansat o nouă pagină web dedicată maghiarilor de peste graniţe. Scopul acesteia este de a prezenta viaţa comunităţilor maghiare care trăiesc în afara Ungariei şi munca pe care patria-mamă o depune pentru aceştia.
Obiectivul a fost acela de a avea un nou tip de interfaţă, ca totul să fie accesibil în acelaşi loc şi să fie, în acelaşi timp, şi personal, a spus, în cadrul conferinţei de presă care a avut loc marţi, la Budapesta, vicepremierul ungar responsabil pentru politicile naţionale, problemele bisericeşti şi minorităţile naţionale, Zsolt Semjén. Pagina www.kulhonimagyarok.hu va funcţiona pe de o parte ca portal de ştiri, misiunea lui fiind aceea de a informa, astfel încât toate ştirile care îi privesc pe maghiarii de peste graniţe să se regăsească într-un singur loc. Sunt disponibile, totodată, programele şi apelurile de proiecte care aparţin de politica naţională, inclusiv Programul de dezvoltare al grădiniţelor din Bazinul Carpatic, Programul Kőrösi Csoma Sándor, Programul Mikes Kelemen şi Programul Julianus. Printr-un singur click, de pe pagina principală se poate ajunge pe noua pagină web a Programului „Fără graniţe!” (Határtalanul!), actualizat în mod constant.
Zsolt Semjén a menţionat că, începând din 2010, prin intermediul acestui din urmă program, 300.000 de elevi din Ungaria au ajuns în vizită în acele zone din afara ţării, în care trăiesc comunităţi de maghiari. Numai în acest an şcolar numărul acestora a ajuns la 100.000. Vicepremierul a anunţat, totodată, că există planul organizării unui concurs, prin intermediul căruia elevii de liceu se vor putea întrece în cunoştinţele lor despre naţiunea maghiară. Este de aşteptat ca lansarea acestuia să aibă loc în toamnă, pe noul site.
Zsolt Semjén a subliniat că pe site se regăsesc toate şcolile maghiare care funcţionează în diasporă, acestea putând fi vizualizate pe o hartă interactivă. La întrebarea agenţiei ungare de presă MTI, vicepremierul a spus că printre planurile pe termen lung se regăseşte prezentarea, în acelaşi loc, a tuturor programelor pe care diferitele ministere le desfăşoară în legătură cu maghiarii de peste graniţele Ungariei.
O altă parte a paginii este formată dintr-un fel de bibliotecă de cunoştinţe, unde sunt disponibile legislaţia actuală, strategiile actuale şi diversele publicaţii. Aici se regăseşte şi programul localităţilor înfrăţite, a cărui dezvoltare poate fi urmărită pe o hartă interactivă. A treia şi cea mai importantă parte a site-ului este prezentarea de poveşti personale. Prin intermediul rubricilor Feţele Bazinului Carpatic şi Maghiarii din diasporă, cei interesaţi pot cunoaşte tinerii maghiari, familiile maghiare şi antreprenorii maghiari de peste graniţele Ungariei. Pentru început au fost publicate cincizeci de astfel de poveşti, numărul acestora urmând să crească, a spus Zsolt Semjén.
Potrivit vicepremierului, un alt obiectiv propus este acela de a stabili conexiuni între maghiarii de peste graniţă, de a aduce viaţă în cadrul legal care a fost creat, astfel încât Bazinul Carpatic şi întreaga lume să fie şi mai „împânzită de nişte vase capilare”. Árpád János Potápi, secretarul de stat responsabil pentru politică naţională a subliniat că noul site este disponibil de marţi. În curând va exista şi o versiune în limba engleză, a specificat oficialul ungar.
(MTI)