Cancelaria Prim-Ministrului Ungariei: în domeniul politicilor naţionale, 2020 este anul comunităţilor maghiare puternice
2020. 01. 13. 11:14:06
În politica naţională a Ungariei, anul acesta este anul dezvoltării comunităţilor; obiectivul prioritar al guvernului maghiar este acela de a ajuta comunităţile maghiare de peste graniţe să prospere în locul lor natal. În acest sens, va continua să sprijine familiile de peste graniţe şi să consolideze comunităţile maghiare din punct de vedere economic, a transmis, duminică, agenţiei ungare de presă MTI, Cancelaria Prim-Ministrului Ungariei.
Potrivit comunicatului, generaţiei tinere i se va acorda o atenţie deosebită în toate programele care vor fi implementate. Anul acesta va fi lansată seria de programe tematice a anului comunităţilor maghiare puternice. Scopul programului este acela de a prezenta realizările comune ale naţiunii maghiare, din ultimii o sută de ani, de la succesele de talie mondială şi până la rezultatele comunităţilor mici, aşezând în prim plan acele comunităţi maghiare din tot Bazinul Carpatic şi din întreaga lume, care pot servi drept modele pentru toţi maghiarii, se arată în comunicatul Cancelariei Prim-Ministrului.
Potrivit documentului, maghiarii de peste graniţe pot conta şi anul acesta pe sprijinul programelor de dezvoltare economică regională. În 2020, programul de pionierat care a fost demarat anul trecut, în Voivodina, dedicat pregătirii de mentoring în afacerile mari şi care serveşte consolidării economice a maghiarilor de peste graniţe, va fi extins şi în alte regiuni de peste hotare. Va continua şi programul de dezvoltare a grădiniţelor din Bazinul Carpatic, datorită căruia vor fi ridicate aproximativ 110 grădiniţe şi creşe noi şi vor fi renovate peste 700.
În cadrul programului „Fără graniţe!” (Határtalanul!), în anul şcolar 2019/2020, peste 101 000 de elevi din Ungaria vor avea ocazia să călătorească în regiunile maghiare de peste graniţe şi să cunoască maghiarii de acolo. Programul dedicat culturii şi educaţiei maghiare va beneficia, anul acesta, de un buget dublu, care împreună cu proiectele care ţintesc sprijinirea comunităţilor de tineret, de cercetaşi, a diasporei maghiare şi a relaţiilor dintre localităţile înfrăţite, va face posibilă, şi anul acesta, derularea a mii de programe ale unor organizaţii maghiare de peste graniţe.
Va continua şi Programul „Kőrösi Csoma Sándor” şi Programul „Petőfi Sándor”, care vizează consolidarea identităţii maghiarilor care trăiesc în diasporă şi în etnosporă. În cadrul acestora, şi în acest an, peste două sute de bursieri vor oferi sprijin pentru păstrarea identităţii comunităţilor maghiare, în întreaga lume. Datorită pachetului de programe sociale din Bazinul Carpatic, al cărui buget a fost dublat în 2019, comunitatea maghiară din Ucraina Subcarpatică, aflată în cea mai dificilă situaţie, va primi un sprijin material substanţial şi în 2020.
Acele instituţii de învăţământ şi de cultură, care servesc păstrării identităţii maghiarilor de peste graniţe, pot conta şi în viitor pe un sprijin deosebit. Obiectivul este de a asigura, în continuare, posibilitatea educaţiei în limba maternă în toate regiunile în care locuiesc maghiari, de la creşă şi până la universitate, a specificat Cancelaria Prim-Ministrului Ungariei.
(MTI, foto: Gino Ruggeri – Minority Opinion)