Comitetul operativ din Ungaria propune guvernului să declare situaţie de urgenţă
2020. 03. 11. 16:25:31
Comitetul operativ propune guvernului maghiar să declare situaţie de urgenţă şi să instituie un regim juridic extraordinar, a declarat, miercuri, la Budapesta, ministrul Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei. În declaraţia dată presei publice, ministrul a justificat propunerea spunând că Ungaria trebuie să întărească apărarea.
Gergely Gulyás a specificat că guvernul va trebuie să decidă, în acord cu austriecii, şi asupra eventualităţii închiderii graniţelor pentru cei care sosesc din Italia; cetăţenii maghiari pot intra în ţară, dar să fie automat plasaţi în carantină.
Comitetul operativ mai recomandă guvernului şi interzicerea evenimentelor care au loc în spaţii închise şi la care participă peste 100 de persoane, a mai spus ministrul. Declararea situaţiei de urgenţă permite, de exemplu, şi ordonarea de carantină la domiciliu, respectiv ca instrumentele necesare apărării să poată fi asigurate, a adăugat Gulyás. Ministrul a relatat că la şedinţa care a început la ora 9, guvernul discută deja propunerile pe care comitetului operativ le are legate de coronavirus.
Gergely Gulyás a subliniat că se depun toate eforturile pentru a preveni „ca boala să apară la grupuri întregi de oameni, în Ungaria”. Gulyás a reamintit că în ultimii ani, în Ungaria nu a existat vreo situaţie de urgenţă la nivel naţional, dar că în timpul inundaţiilor masive, în mai multe regiuni ale ţării au fost luate astfel de măsuri.
(MTI)