Discursul lui Viktor Orbán despre starea naţiunii: Ungaria înainte de toate
2020. 02. 25. 10:00:15
La o sută de ani după condamnarea la moarte pronunţată în palatul Trianon, pot să vă declar că suntem în viaţă şi că Ungaria continuă să existe – a spus prim-ministrul Viktor Orbán în discursul său despre starea naţiunii duminică, la Budapesta.
Prim-ministrul a adăugat: nu numai că trăim, dar ne-am şi desprins din strângerea unei încercuiri duşmănoase. Am reuşit să găsim tonul comun cu Slovacia, Serbia, Croaţia şi Slovenia, care se bazează şi ele pe valorile naţionale, putem să înfiinţăm colaborări la scară largă, sau chiar şi alianţe – a precizat prim-ministrul.
Istoria a oferit o nouă şansă popoarelor din Europa Centrală pentru a construi – pe baza intereselor naţionale ale fiecăruia – un nou sistem de alianţă, astfel încât ne putem apăra de primejdiile ce ne ameninţă atât dinspre Est, cât şi dinspre Vest – a spus Viktor Orbán. Soluţia creşterii este restabilirea respectului faţă de sentimentul naţional, a declarat, duminică, prim-ministrul Viktor Orbán.
Povestea de succes a tuturor naţiunilor emergente începe prin consolidarea stimei de sine, iar respectul de sine al cetăţenilor ţărilor cu probleme se poate întoarce doar cu cel al naţiunii lor – a afirmat şeful guvernului ungar. El a amintit obiectivul din 2010 prin care „ne dovedim nouă şi dovedim lumii că încă mai suntem cineva”. „Am considerat că ori vom găsi o cale, ori o vom crea noi. Dar pentru că drumurile desemnate de Bruxelles şi Washington nu erau viabile pentru noi, am fost nevoiţi să facem o cale nouă”, a precizat premierul ungar, adăugând că după 10 ani, „cu suficientă modestie”, se poate spune: „am inventat-o şi am creat-o”. FMI a fost trimis acasă, împrumuturile au fost rambursate înainte de termen, au fost create 850 000 de locuri de muncă, a fost eliminată „viaţa de parazit”, finanţele sunt din nou în regulă, angajaţilor li s-a oferit respect şi apreciere, familiile au primit recunoştinţă, familiile mari au primit recunoştinţă mare, a început unificarea naţiunii, iar comunităţile maghiare de peste graniţele Ungariei au fost conectate cu patria mamă – a enumerat Viktor Orbán realizările.
Premierul ungar a subliniat, de asemenea, că, în rapoartele economice de la Bruxelles publicate săptămâna aceasta, întreaga Europă poate citi că, în 2019, economia ungară pare să fi crescut cel mai rapid de pe întregul continent. Victor Orbán a mai afirmat că „Ungaria a fost falimentată de fostul guvern, cu politicile sale liberale, format din comunişti”. „Acest exemplu confirmă supoziţia potrivit căreia, liberal, de fapt, nici nu există. Liberalul nu este altceva decât un comunist cu diplomă”, a declarat premierul ungar, continuând: „Dacă le-am fi acceptat sfatul, acum Ungaria ar fi într-o secţie a unui spital, iar perfuziile împrumuturilor de la FMI şi de la Bruxelles ar atârna din mebrele ei, iar robinetele împrumuturilor ar fi dirijate de George Soros”.
Şeful guvernului ungar a afirmat că aceasta nu este o exagerare, „eu, care de peste 30 de ani fac politică, am văzut cu proprii mei ochi că George Soros a încercat de trei ori să jefuiască Ungaria”. Faptele ne arată că ultimii 10 ani constituie deceniul cel mai reuşit în istoria Ungariei din ultimii 100 de ani – a declarat prim-ministrul Viktor Orbán în discursul său despre starea naţiunii. Prim-ministrul a spus că poporul maghiar a pierdut capacitatea de a se considera un popor de succes.
În prezentarea lui privind rezultatele ultimilor zece ani, Viktor Orbán a subliniat: niciun deceniu din ultimii 100 de ani nu a fost caracterizat de o creştere sustenabilă, în paralel cu păstrarea echilibrul intern şi extern. Toate acestea s-au realizat acum în condiţiile menţinerii inegalităţilor de ordin material la un nivel moderat, în comparaţie cu scara europeană, altfel spus: avantajele creşterii au atins şi straturile largi ale societăţii. A fost asigurat accesul la muncă pentru grupurile vulnerabile ale societăţii, cum ar fi tinerii, cei peste 50 de ani, femeile care au născut copii, sau forţa de muncă cu specializare redusă. Salariile au început de asemenea o evoluţie ascendentă, salariul minim pe economie şi salariul minim garantat au fost dublate, în 2019 s-au luat decizii privind investiţii într-un număr fără precedent şi tot anul trecut au fost bătute toate recordurile de export. Cu privire la acest ultim aspect, vorbitorul a remarcat că Ungaria se află pe locul 94 printre ţările lumii după numărul populaţiei, pe lista ţărilor exportatoare însă ea ocupă locul 34.
În ultimii 10 ani „am mai învăţat că Europa nu se află la Bruxelles. Europa suntem noi, şi nu trebuie să ne conformăm elitei bruxelleze epuizate. (…) Mai înainte am crezut că Europa este viitorul nostru, astăzi ştim deja că noi suntem viitorul Europei” – a afirmat vorbitorul. În concluziile sale, el a remarcat faptul că, în prezent, Bazinul Carpatic emană forţă. Această forţă îşi are sursa în constatarea faptului că a fi maghiar este un lucru bun, înălţător şi promiţător. „Naţiunea noastră ştie că Ungaria este prima” – a spus prim-ministrul.
Ne pregătim din nou pentru o consultare naţională, „din nou ne aflăm sub presiune” şi trebuie stabilite puncte de acord comun pentru ca guvernul să aibă o direcţie spre care să se orienteze, a declarat, duminică, premierul Viktor Orbán în discursul său despre starea naţiunii, la Budapesta. Prim-ministrul ungar a subliniat că, în Europa, s-a ivit următoarea situaţie: pentru factorii de decizie „drepturile criminalilor violenţi au devenit mai importante decât drepturile persoanelor care respectă legea”; „îşi bat joc de adevăr, de instinctele sănătoase ale oamenilor cinstiţi, iar în locul victimelor îi protejează pe făptaşi”. Şeful guvernului ungar a afirmat că acest fenomen periculos a ajuns deja şi în Ungaria şi se pot aştepta la dezbateri serioase, teste de forţă internaţionale. Premierul a explicat că, finanţate din străinătate, „organizaţiile reţelei Soros şi avocaţii lor angajaţi, abuzând de protecţia legii, iniţiază nenumărate procese”. Nu pot fi privite aceste lucruri mai departe, fără a se lua măsuri, a precizat politicianul.
În ceea ce priveşte situaţia de la Gyöngyöspata, premierul a declarat că, atunci a ieşit la iveală cazul, când familiile de romi din localitate s-au angajat într-o schimbare a stilului de viaţă, iar în acest proces promiţător „a lovit fulgerul” prin sentinţa judecătorească care i-a făcut pe cei din Gyöngyöspata să se confrunte între ei. Organizaţia care a obţinut printr-o sentinţă judecătorească definitivă o despăgubire importantă pentru romii din Gyöngyöspata, care au fost segregaţi la şcoală în perioada 2004-2017 este finanţată şi de George Soros, a adăugat Viktor Orbán. Acesta a subliniat că are în continuare credinţă în acea Ungarie, care este o casă sigură pentru fiecare maghiar, şi oferă tuturor posibilitatea de a avea un trai bun. Nu se acceptă ca, din cauza originii, etniei, cineva să fie stigmatizat sau dezavantajat, dar nici nu poate oferi avantaj sau privilegiu originea sau etnia. Iar pentru bani, toată lumea trebuie să muncească, indiferent de originea sa.
Potrivit politicianului, „protecţia climei a devenit o modă a politicii” şi multe vorbe goale diminuează din seriozitatea problemei, deşi, ar fi timpul să se acţioneze, în loc de vorbe, a precizat Viktor Orbán. Premierul ungar a făcut referire şi la faptul că, din data de 1 iulie, va începe procesul de eradicare a depozitelor ilegale şi pedepsirea acelora care poluează. Se va interzice vânzarea produselor de unică folosinţă din materiale plastice şi se va face posibilă reciclarea sticlelor, a flacoanelor de plastic şi a cutiilor de conserve metalice, a enumerat politicianul. Acesta a adăugat că vor proteja râurile de deşeurile provenite din afara graniţelor Ungariei.
Viktor Orbán a făcut referire şi la faptul că vor lua măsuri stricte împotriva companiilor multinaţionale care operează în Ungaria, cerându-le să folosească tehnologii ecologice. În plus, în următorii doi ani, vor sprijini cu 32 de miliarde de forinţi (peste 455 milioane de euro) întreprinderile mici şi mijlocii în producţia de energie regenerabilă. Acesta a mai subliniat că vor fi introduse în circuit Obligaţiuni Verzi de Stat, guvernul angajându-se ca din contravaloarea acestora să cheltuiască banii exclusiv pentru programe ecologice.
Prim-ministrul a mai declarat că în 2020 şi în anii următori Ungaria va trebui să se concentreze la menţinerea locurilor de muncă, acestea trebuie păstrate şi modernizate în acelaşi timp. Viktor Orbán a precizat: economia europeană şi, mai ales, zona euro s-a oprit pur şi simplu, iar 85% din mărfurile produse în Ungaria sunt destinate tocmai acestei pieţe. Prin urmare, problemele lor sunt şi problemele noastre – a adăugat.
În 2019, producţia industrială a Germaniei s-a redus semnificativ, în timp ce cea a Ungariei a crescut cu 5. În 2020 şi poate încă timp de câţiva ani trebuie să ne concentrăm eforturile asupra menţinerii locurilor de muncă. Ştim că în asemenea cazuri trebuie să reducem impozitele, la asta ne pregătim şi acum, impozitele micilor întreprinderi şi ale celor ce muncesc vor fi reduse. Valoarea pensiilor va fi menţinută, aşa cum ne-am înţeles cu pensionarii – a afirmat prim-ministrul. El a evidenţiat faptul că, în lume, concurenţa nu se va opri niciodată, Europa însă parcă ar vrea să iasă din competiţie, vrea s-o limiteze în interiorul Uniunii, precum şi în ceea ce priveşte taxele, ocuparea forţei de muncă şi serviciile. Uneori se simte că „occidentalii nu au învăţat din istoria noastră şi nu ştiu că socialismul ruinează naţiunile” – s-a exprimat prim-ministrul.
El a mai spus că, dacă Ungaria, sistemul de taxe ungar, sistemul social şi piaţa forţei de muncă din această ţară „vor fi reglementate conform ordinii economice a statelor unite ale Europei”, atunci dezvoltarea se va opri şi ea. De aceea Ungaria trebuie să fie precaut cu introducerea euro-ului, „să nu ne urcăm pe un tren despre care nu ştim încotro merge” – a opinat prim-ministrul. El a afirmat de asemenea că în anii 2020 şi 2021 va continua munca guvernării va continua construirea ţării.
„Datoria noastră este să pregătim naţiunea pentru marile încercări care ne aşteaptă în anii ce vin” – a subliniat Viktor Orbán, continuând astfel: „nu ne putem dori altceva, şi asta ne-o şi dorim cu adevărat, decât ca maghiarii să poată trăi în bunăstarea şi în siguranţa pe care le merită, să poată prospera în ţara lor, pe care au meritat-o cu munca şi jertfa lor şi a strămoşilor”. „Ungaria înainte de toate, cu bunul Dumnezeu deasupra noastră” – a spus prim-ministrul în încheierea discursului său.
(MTI)