Fidesz o propune pe Katalin Novák pentru funcţia de preşedinte al Ungariei
2021. 12. 21. 18:01:41
Katalin Novák, ministrul fără portofoliu responsabil pentru Familii, a anunţat marţi pe pagina sa de socializare că acceptă propunerea Fidesz de a candida la funcţia de preşedinte al Ungariei.
În postarea ei, Katalin Novák a formulat astfel: „Reprezentarea Ungariei, slujirea întregii naţiuni maghiare – pentru această sarcină de mare încercare mă pregătesc acum cu credinţă, cu sufletul şi cu inima. Accept respectuos propunerea pentru candidatura la preşedinţia ţării. Voi rămâne ceea ce sunt”, a scris ea.
Cu ocazia conferinţei de presă de sfârşit de an al prim-ministrului, care a avut loc, marţi, la Budapesta, premierul Viktor Orbán a anunţat că Fidesz o nominalizează pe Katalin Novák pentru funcţia de preşedinte al Republicii.
Al doilea mandat prezidenţial al actualului şef al statului, János Áder, expiră pe 10 mai 2022. Potrivit legii fundamentale a Ungariei, el nu mai poate fi reales. La conferinţa de presă premierul şi-a exprimat regretul pentru faptul că legea fundamentală a Ungariei îi permite şefului statului doar două mandate, apoi a precizat că propunerea pentru funcţia de şef al statului trebuie înaintată de un grup de patruzeci de deputaţi. Preşedinţia partidului Fidesz a discutat problema şi a făcut deja nominalizarea în mod oficial – a spus Orbán. În Ungaria preşedintele ţării este ales de Parlament.
Katalin Novák s-a născut pe 6 septembrie 1977 la Szeged. A obţinut licenţa în economie la Universitatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică din Budapesta, după care a absolvit şi studii în drept comunitar şi francez la Universitatea din Szeged şi la Universitatea Paris X. A trăit şi a lucrat în Statele Unite, în Franţa şi în Germania. Vorbeşte fluent limbile engleză, franceză şi germană, conversează în limba spaniolă. La alegerile parlamentare din 2018 a obţinut mandat de deputat pe lista Fidesz.
(Nethuszár)
Mi folyik itt? Aktuális ügyek
Lokál'20
Kevesen mennének, többen inkább maradnának, és van, aki csak most kezdené el – kik kérik voksunkat, és miért? Helyhatósági választások, 2020 – háttér az okos döntéshez – KLIKK IDE!
Koronahíradó
Túlzás nélkül, emberemlékezet óta nem élt meg ilyen nehéz pillanatokat az emberiség. ITT ELOLVASHATOD, hogy mi volt, van, és mi várható!
Írd alá!
A székely nemzeti régió aláírásgyűjtésével kapcsolatos hírek. Leszünk-e autonómok, vagy sem? KLIKK IDE, s megtudod!