Guvernul maghiar continuă să susţină protejarea drepturilor omului
2024. 02. 28. 20:02:43
La fel ca până acum, guvernul maghiar continuă să susţină în mod ferm protejarea drepturilor omului, atât pe plan intern, cât şi în organizaţiile internaţionale, declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, miercuri, la Geneva.
În cadrul şedinţei Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, şeful diplomaţiei ungare a relatat că lumea trăieşte în prezent într–o epocă a pericolelor, întrucât contrar tuturor aşteptărilor anterioare, primele decenii ale secolului XXI au fost marcate de războaie şi crize, precum şi de ameninţarea tot mai mare a terorismului şi de valurile masive de migraţie ilegală. În discursul susţinut, ministrul ungar a subliniat că în acest sens au loc dispute serioase despre drepturile omului – care de altfel sunt încălcate în mod constant –, de aceea, este important să se clarifice ce anume aparţine drepturilor universale ale omului şi ce nu.
Péter Szijjártó a explicat că toată lumea are dreptul la o viaţă trăită în siguranţă în propriul loc de trai, la practicarea liberă a religiei şi la identitate naţională, însă în acelaşi timp, nimeni nu are dreptul să încalce graniţele a două ţări sigure, să ucidă cu referire la o ideologie sau religie, şi să priveze pe alţii de folosirea limbii materne.
„Ungaria susţine deosebit de ferm protejarea drepturilor omului, atât pe plan intern, cât şi în organizaţiile politice internaţionale”, a subliniat ministrul de externe.
Péter Szijjártó a amintit că datorită trecutului istoric al Ungariei, astăzi milioane de maghiari trăiesc în afara graniţelor ţării, iar dintre aceştia, aproximativ 150 000 în ţara vecină Ucraina, unde până în 2015 au avut drepturi extinse. Însă după aceea, dreptul de a folosi limba maternă a fost sever îngrădit în domeniile învăţământului, culturii, mass–mediei şi administraţiei publice, astfel că 99 de şcoli ale minorităţilor au fost nevoite să îşi închidă recent activitatea, a subliniat politicianul.
Şeful diplomaţiei ungare a subliniat că guvernul maghiar îşi menţine poziţia potrivit căreia drepturile comunităţii maghiare din Ucraina Subcarpatică trebuie restaurate cât mai curând posibil. „Ei nu cer nimic extraordinar; doar restaurarea drepturilor anterioare”, a declarat Szijjártó. Oficialul ungar a abordat şi presiunea deosebită a migraţiei cu care Ungaria a avut de–a face în ultimii nouă la frontiera externă a Uniunii Europene şi a Spaţiului Schengen. „Ştim prea bine că migraţia reprezintă un fenomen periculos”, a afirmat Szijjártó. În acest context, terorismul şi migraţia formează „un cerc vicios”, deoarece cu cât ameninţarea teroristă este mai gravă, cu atât mai gravă este şi presiunea migraţiei, iar cu cât mai mulţi oameni participă la valuri de migraţie, cu atât mai mare este şansa ca în mulţime să se ascundă şi nişte viitorii atentatori, a adăugat ministrul.
Péter Szijjártó a menţionat şi experienţele din Europa de Vest, unde după spusele sale au fost create societăţi paralele în mai multe ţări, iar antisemitismul modern este, de asemenea, în creştere. Şeful diplomaţiei ungare a subliniat că dreptul internaţional trebuie respectat, iar conform prevederilor acestuia, „cei care sunt nevoiţi să fugă de undeva pot rămâne temporar pe teritoriul primei, şi nu a celei de–a doua, a treia sau a patra ţară sigură”. Ministrul a relatat că Ungaria îşi protejează ferm frontierele, iar în ultimii doi ani, autorităţile ungare au împiedicat aproape jumătate de milion de treceri ilegale ale frontierei. „Între timp, noi ducem ajutorul acolo unde este nevoie de el, pentru a le permite oamenilor să rămână acasă”, a spus Péter Szijjártó.
Politicianul maghiar a subliniat că Ungaria are peste o mie de ani de statalitate creştină, prin urmare, simte o responsabilitate deosebită faţă de comunităţile creştine din întreaga lume, mai ales acum, când creştinismul a devenit cea mai persecutată religie. Ungaria a cheltuit până acum peste o sută de milioane de dolari pentru a sprijini comunităţile creştine, astfel încât membrii acestora să poată rămâne în locul în care au trăit de sute de ani, întrucât scopul organizaţiilor teroriste este eradicarea acestor comunităţi, a informat Szijjártó. „Ungaria va continua să susţină protejarea drepturilor omului, atât pe plan intern, cât şi în arena politică internaţională”, a punctat ministrul de externe.
SURSA: MTI
(Nethuszár)