În Ungaria, în luna decembrie, producţia industrială a scăzut cu 13,7 %
2024. 02. 06. 11:43:28
În Ungaria, în luna decembrie 2023, volumul producţiei industriale a fost în scădere cu 13,7% faţă de anul precedent. Ajustat în funcţie de efectele zilelor lucrătoare, producţia a scăzut cu 8,7% . Diferenţa semnificativă faţă de datele brute se datorează faptului că în această lună au existat cu două zile lucrătoare mai puţin decât în decembrie 2022, a informat, marţi, Oficiul Central de Statistică al Ungaria (KSH), pe baza primelor sale estimări.
Pe baza datelor ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, producţia industrială a scăzut cu 0,3% faţă de noiembrie 2023. Volumul producţiei industriale în anul 2023 a fost cu 5,5% mai mic decât în anul 2022.
În decembrie 2023, marea majoritate a subsectoarelor din industria prelucrătoare a înregistrat o scădere a volumului producţiei. Producţia a crescut în doar trei subsectoare, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în producţia cocsului şi produselor petroliere rafinate. Cea de–a doua estimare a datelor detaliate privind producţia industrială pentru luna decembrie a anului trecut va fi publicată de Oficiul Central de Statistică al Ungariei în data de 13 februarie.
SURSA: MTI
(Nethuszár)