Inspectorul şcolar general adjunct de etnie maghiară din judeţul Mureş a demisionat
2022. 09. 24. 10:47:43
Ildikó Illés, inspectorul şcolar general adjunct de etnie maghiară al Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş a demisionat din cauza situaţiei defavorabile a Liceului Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc” din Târgu-Mureş. Despre conferinţa de presă de joi a inspectorului şcolar general adjunct, în care şi-a anunţat decizia, a relatat portalul Székelyhon.ro şi Radio Târgu-Mureş. Ildikó Illés a declarat că au trecut 18 ani în care a încercat să gestioneze problemele învăţământului în limba maghiară din judeţul Mureş, demisia ei fiind determinată de situaţia nefericită a şcolii catolice.
În data de 8 septembrie, avizul conform al declaraţiei de intenţie privind reînfiinţarea a liceului, adoptată de consiliul local, nu a primit niciun vot favorabil din partea consiliului de administraţie al ISJ Mureş. Acest aviz însă nu a fost considerat relevant nici de secretarul de stat responsabil pentru învăţământul în limbile minorităţilor, nici de liderul grupării UDMR din Consiliul Local Târgu-Mureş. În opinia lor, consiliul local va trebui să adopte până la sfârşitul lunii decembrie o hotărâre pentru care este absolut necesar avizul favorabil al inspectoratului.
Ildikó Illés a declarat pentru Radio Târgu-Mureş: la şedinţa consiliului de administraţie din 8 septembrie nu a votat împotriva înfiinţării şcolii catolice, ci împotriva exprimării acordului inspectoratului şcolar privind restructurarea reţelei şcolare. Ea a considerat că avizul conform al inspectoratului nu este justificat, deoarece el nu a fost solicitat de consiliul local şi nici nu este prevăzut de lege. În opinia sa, ea ar fi comis o ilegalitate dacă ar fi votat favorabil.
Ea a remarcat: mulţi au catalogat-o drept trădătoare pentru că a făcut acest lucru. Totodată a subliniat că a susţinut întotdeauna cauza şcolii catolice, însă aceasta este o problemă a comunităţii care depăşeşte sfera ei de competenţă, reuşita cauzei va necesita munca în echipă a întregii comunităţi.
„Simt că am ajuns într-o situaţie imposibilă, în aceste condiţii nu mai vreau să fiu implicată. Voi susţine în continuare reînfiinţarea liceului, cu respectarea normelor legale” – a declarat inspectorul general adjunct demisionar, citat de portalul Székelyhon.
Procesul de înregistrare a liceului a trebuit să fie reluat, deja pentru a treia oară, la sfârşitul lunii august, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o hotărâre definitivă pronunţată pe 3 mai, a anulat decretul ministerial de înfiinţare a Liceului Romano-Catolic „II. Rákóczi Ferenc”. Liceul a continuat să funcţioneze în clădirile Bisericii Romano-Catolice şi a început pe 4 septembrie noul an şcolar, pentru care însă cadrul legal i-a fost asigurat de Colegiul „Bolyai Farkas”.
Liceul care funcţiona din 2014, a trebuit să fie reînfiinţat prin ordin ministerial în 2018, deoarece DNA a constatat o ilegalitate în înfiinţarea anterioară şi a pus sub acuzaţie pe directorul şcolii, Zsolt Tamási, şi pe fostul inspector şcolar general, Ştefan Someşan. Instanţa a retrimis parchetului rechizitoriul pentru completare, ceea ce nu s-a făcut nici până astăzi, cu toate acestea procesele intentate împotriva liceului au dus la desfiinţarea acestuia.
În septembrie 2017, guvernul ungar a anunţat că se va opune aderării României la OCDE din cauza anulării statutului juridic al şcolii. Ulterior, după ce preşedintele de atunci al PSD, Liviu Dragnea i-a dat asigurări premierului Viktor Orban cu privire la reînfiinţarea liceului, Ungaria a retras veto-ul.
Şcoala este un ghimpe în coasta organizaţiilor naţionaliste româneşti, deoarece Biserica Romano-Catolică a redobândit pe cale juridică, în 2004, clădirile naţionalizate ale liceului din Târgu-Mureş. Fosta clădire principală a liceului catolic găzduieşte acum şcoala de elită de limbă română din Târgu-Mureş, Colegiul Naţional „Unirea”. Părinţii şi profesorii acestuia din urmă se tem că, în cazul în care liceul catolic va fi reînfiinţat, acesta va revendica în cele din urmă fostele clădiri. Liceul romano-catolic „II. Rákóczi Ferenc” şi-a început activitatea în vechea clădire a şcolii şi în alte clădiri bisericeşti.
SURSA: MTI
(Nethuszár)