Katalin Novák: Maghiarii îl văd pe papa Francisc ca pe un om al păcii
2023. 04. 28. 20:35:39
Maghiarii şi milioane de oameni din întreaga lume îl văd pe papa Francisc ca pe un om al păcii – a declarat preşedinta Ungariei, Katalin Novák, în discursul de bun venit adresat capului Bisericii Catolice vineri, la Budapesta, la sediul Cancelariei Prim-ministrului.
Preşedintele şi-a exprimat speranţa că papa va putea discuta cu Kiev şi cu Moscova, cu Washington, cu Bruxelles, cu Budapesta şi cu toţi cei fără de care nu poate fi pace. „Aici, la Budapesta, vă rugăm să acţionaţi personal pentru a obţine cât mai repede o pace dreaptă” – a spus ea, adresându-se capului Bisericii. După cum a spus, „credem” că sosirea Sfântului Părinte în Ungaria nu este o coincidenţă, ci că marchează tocmai momentul şi locul potrivit pentru întâlnire, pentru a trage clopotele şi pentru a proclama o pace dreaptă. Dumnezeu îi aduce împreună şi îi investeşte cu putere pe cei care au încredere în puterea iubirii, a unităţii şi a păcii – a adăugat Katalin Novák.
Şefa statului a subliniat: se doreşte ca vizita Sfântului Părinte în Ungaria să fie un punct de pornire spre înălţare, spre înălţimea de pe care să putem avea „o vedere de sus” asupra căii care duce spre reînnoire morală-spirituală şi spre pace.
Ea a adăugat: pe calea cea bună „trebuie să rămânem acum noi”, ungurii şi europenii”. Ne putem aştepta să primim încurajări, îndrumări şi noi forţe, „dar numai noi, oamenii şi liderii Europei, putem folosi voinţa liberă cu care am fost înzestraţi” pentru ca această cale să ne ducă spre o Europă mai paşnică, mai democratică şi mai puternică.
Katalin Novák a reamintit că Sfântul Ioan Paul al II-lea a venit în Ungaria într-un moment în care era cea mai mare nevoie de el, la noul început după căderea comunismului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru vizita de astăzi, papa Francisc a venit într-un moment în care Ungaria şi Europa au cea mai mare nevoie de el – a adăugat ea.
„Sanctitatea Voastră ne confirmă acum că viaţa bazată pe valorile creştine are un fundament, un sens şi un viitor în secolul 21. Şi noi îl confirmăm pe Sanctitatea Voastră în acest sens. Acesta este darul pe care îl dăm unii altora: protecţia vieţii umane, a familiei, puterea mântuitoare a credinţei creştine” – a subliniat Katalin Novák, adăugând: „suntem aliaţi, împreună apărăm viaţa umană, femeia şi bărbatul, îi ocrotim pe fraţii şi surorile noastre creştine persecutate şi apărăm libertatea celor care gândesc sau trăiesc în mod diferit”.
Şefa statului a subliniat că această alianţă are o actualitate gravă şi tragică din cauza războiului sângeros care se desfăşoară în imediata vecinătate. Ea a precizat: dăm dovadă de o unitate exemplară în ajutorarea celor un milion şi jumătate de persoane care se refugiază din Ucraina spre noi, vedem durerea familiilor sfâşiate. „Noi, mamele, însă vrem să câştigăm în primul rând pacea şi nu războiul. Nu vrem să ne trimitem fiii şi soţii pe front” – a subliniat ea.
Katalin Novák, în calitate de prima femeie preşedinte al Ungariei, i-a mulţumit papei Francisc pentru că încurajează şi susţine femeile ca să întemeieze familii, să crească copii şi să îşi asume roluri de conducere în fruntea comunităţilor. Ea a menţionat că printre darurile oferite Sfântului Părinte se numără rădăcini de trandafir provenind de la Sfânta Elisabeta. Preşedintele a spus: viaţa Sfintei Elisabeta demonstrează de asemenea că femeile au o responsabilitate specială pentru a demonstra că o bună guvernare nu este posibilă fără milă şi solidaritate faţă de cei vulnerabili.
SURSA: MTI
(Nethuszár)