Ministru ungar: politica europeană privind apicultura nu oferă suficientă protecţie pentru producătorii de miere
2020. 01. 28. 12:53:19
Politica europeană privind apicultura pur şi simplu nu mai poate continua, întrucât nu oferă suficientă protecţie faţă de mierea artificială creată în laborator, sosită în special din Asia, astfel că distruge complet piaţa europeană a mierii şi producătorii, a spus István Nagy, ministrul ungar al Agriculturii, luni, la Bruxelles, la demonstraţia producătorilor de miere din Ungaria şi din Spania.
Comisia Europeană ar trebui să redeschidă dosarul cu privire la directivele despre apicultură, întrucât este nevoie de definirea şi mai strictă a originii mierii, iar informaţia să se regăsească şi pe recipientele în care se vinde mierea, a subliniat ministrul agriculturii. Trebuie menţionată ţara de origine a produsului şi proporţiile în care conţine miere de origine europeană şi de altă natură, a mai spus oficialul ungar.
István Nagy a relatat că demonstraţia de la Bruxelles a apicultorilor îi va ajuta pe miniştrii din cadrul statelor membre ale UE ca, în cadrul negocierilor purtate cu Comisia Europeană, să poată proteja polenizatorii şi calitatea mierii europene. Şi apicultorii europeni doresc controale stricte ale originii şi ca în urma etichetării, mierea de origine europeană să poată fi identificată mult mai uşor, a declarat ministrul.
István Nagy a subliniat că apicultura este un sector mic, totodată este vorba de un sector strategic, întrucât depinde de activitatea polenizatoare a albinelor dacă pe mese există o cantitate suficientă de hrană. Dacă apicultorii dau faliment, nu vor exista albine, nu va exista polenizare, iar două treimi dintre alimente vor dispărea de pe rafturile magazinelor, a avertizat ministrul. Acesta a mai afirmat că apicultura necesită un context economic care să asigure, prin intermediul preţului de achiziţie al mierii, ca apicultorilor să le fie rentabilă desfăşurarea acestei activităţi economice.
Producţia de miere, ca activitate economică în sine, nu poate susţine complet apicultorii, astfel că guvernul maghiar le oferă un sprijin care să le completeze veniturile. O soluţie pe termen lung ar fi dacă apicultorilor şi întregului efectiv de albine li s-ar putea asigura protecţie la nivel european, a adăugat ministrul.
(MTI)