Ministrul ungar de externe: extinderea a ajuns pe mâini bune, iar politica de extindere poate primi un nou impuls
2019. 11. 12. 17:07:04
Problema extinderii a ajuns pe mâini bune prin faptul că s-a anunţat, în anii următori responsabilitatea pentru politica de extindere şi politica de vecinătate a Uniunii Europene îi va reveni unui comisar european maghiar, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, pentru MTI, adăugând că, prin asta, politica de extindere a UE poate primi un nou impuls.
Şeful diplomaţiei ungare participă la Geneva, la evenimentul „Dialog strategic despre Balcanii de Vest”, organizat de Forumul Economic Mondial, la care sunt prezenţi şefi de stat şi şefi de guvern din şapte state ale Balcanilor de Vest, respectiv şase miniştri de externe – dintre care patru ai unor state membre UE.
Ungaria este o ţară care nu doar vorbeşte despre obiectivele ei politice, ci şi face ceva pentru acestea, a afirmat Péter Szijjártó. „Astfel, prin faptul că extinderea UE va fi supravegheată de un comisar european maghiar, această politică a UE poate primi un nou impuls. Înainte, aceasta era una de succes, dar în ultima vreme au existat mai degrabă eşecuri”, a spus ministrul ungar de externe. Politicianul a adăugat că interesul UE şi cel al Ungariei coincid pe deplin în ceea ce priveşte extinderea către Balcanii de Vest. „Este interesul nostru în privinţa securităţii, deoarece sunt de aşteptat noi presiuni de migraţie pe ruta Balcanilor de Vest”, a declarat Szijjártó.
Potrivit ministrului, se poate observa că „cifrele cresc în mod constant”, acum există aproape 100 000 de imigranţi ilegali în zona Balcanilor de Vest, iar autorităţile din Turcia au ţinut pe loc, până la finalul lunii octombrie, 350 000 de persoane, ceea ce înseamnă o creştere de 80 000 faţă de întreg anul trecut. Odată cu sosirea iernii, presiunea migraţiei se mută de pe mare, pe uscat, a spus.
„Prin urmare, este în interesul nostru de securitate să integrăm ţările din Balcanii de Vest. Este, totodată, şi în interesul nostru economic, deoarece ţările din Balcanii de Vest au relaţii comerciale foarte strânse şi active cu ţările europene. Cu cât există mai puţine obstacolele în calea acestui comerţ, cu atât mai favorabilă va fi situaţia pentru statele europene. Extinderea este, de asemenea, un interes politic pentru noi, întrucât numărul statelor membre ale UE va scădea, ceea ce nu oferă imaginea unei uniuni de succes. Cu cât pornim mai devreme pe calea extinderii, cu atât mai repede vom reuşi să formăm o imagine a unei Uniuni Europene de succes”, a explicat Péter Szijjártó.
Ar fi o greşeală strategică din partea Comisiei Europene prezidate de Ursula von der Leyen, să nu corecteze uriaşa omisiune şi greşeală a comisiei vechi, conduse de Jean-Claude Juncker, a afirmat ministrul ungar. Practic, comisia prezidată de Juncker a blocat procesul de extindere şi nu s-a înregistrat niciun fel de progres.
În plus, a spus ministrul ungar de externe, este important să vedem că „nu există loc pentru mustrări”. În unele privinţe, ţările din Balcanii de Vest nu numai că ating nivelul UE, ci au performanţe mai bune decât unele ţări din UE, iar maghiarii pot simţi asta pe propria piele. De exemplu, comunitatea maghiară care trăieşte în Serbia a obţinut mai multe drepturi, decât au primit comunităţile maghiare din ţările vecine, membre ale Uniunii Europene.
Sursa: MTI
(Nethuszár)