Szijjártó: grupul V4 aşteaptă de la noua Comisie Europeană să accelereze procesul de lărgirea a UE
2019. 12. 03. 11:02:10
Grupul celor patru de la Visegrád (V4) aşteaptă accelerarea procesului de lărgire a UE de la noua Comisie Europeană, a spus ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó într-o declaraţie dată luni agenţiei ungare de presă MTI.
După întâlnirea de la Praga a miniştrilor de externe ale celor patru ţări de la Visegrád, Péter Szijjártó a declarat: „unul din cele mai mari eşecuri ale Comisiei Europene anterioare, condusă de Jean-Claude Juncker, a fost oprirea aproape completă a procesului de lărgire. De aceea aşteptăm de la noua Comisie Europeană să deschidă o nouă epocă în privinţa lărgirii Uniunii Europene şi a integrării Balcanilor de Vest.”
El a subliniat: este convins că domeniul lărgirii a ajuns în mâini bune odată cu validarea comisarului ungar Olivér Várhelyi. „Am convenit că Grupul V4 va sprijini eforturile comisarului ungar în scopul accelerării procesului de lărgire”, a adăugat Péter Szijjártó. „Noi considerăm – a explicat ministrul -, că politica ultimilor ani, care a obstrucţionat lărgirea, este cu totul contrar intereselor Uniunii Europene. UE, împreună cu Ungaria, are tot interesul din punct de vedere politic, al siguranţei, economic şi strategic, ca zona Balcanilor de Vest să fie integrată cât mai degrabă în Europa, pentru că astfel poate face faţă mult mai eficient presiunii migraţiei”, a precizat şeful diplomaţiei ungare.
Péter Szijjártó a calificat drept eşec preşedinţia finlandeză a UE, deoarece aceasta nu a reuşit să deschidă în şase luni niciun capitol nou în procesul de lărgire, ceea ce nu s-a mai întâmplat niciodată până acum. El a remarcat că finlandezii nu s-au concentrat asupra sarcinilor ce trebuiau rezolvate, ci s-au ocupat cu muştruluirea ţărilor din Europa Centrală.
(Nethuszár)