Ungaria acţionează ca un aliat loial în timpul operaţiunilor de evacuare din Afganistan
2021. 08. 26. 15:30:49
Ungaria acţionează ca un partener loial, cu încredere de 110%, în operaţiunile de evacuare din Afganistan, prin urmare, aşteaptă acelaşi lucru de la aliaţii săi, ceea ce nu se întâmplă totuşi în fiecare caz, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la Budapesta, potrivit comunicatului remis de minister.
La conferinţa de presă, răspunzând la întrebarea unui jurnalist, şeful diplomaţiei ungare a explicat că, noaptea trecută, primul avion implicat în operaţiunea de evacuare a sosit la Budapesta, cu 173 de persoane la bord, din care o parte semnificativă a fost transportată la solicitarea Statelor Unite şi Austriei.
Politicianul a declarat că, în schimb, Guvernul ungar se aşteaptă ca aliaţii, inclusiv militarii americani care asigură securitatea aeroportului din Kabul, să nu obstrucţioneze accesul pe aeroport al persoanelor care urmează să fie evacuate de Ungaria, aşa cum s-a întâmplat în mai multe rânduri în perioada recentă.
Potrivit lui Szijjártó, este inacceptabil argumentul conform căruia accesul a fost obstrucţionat din cauza mulţimii mult prea mari. „Noi nu mărim acolo mulţimea, aeronava noastră este acolo, oamenii se îmbarcă şi decolează. Nu dorim să ducem acolo oamenii să aştepte”, a subliniat politicianul, adăugând că problema a fost semnalată pe mai multe canale şi există progrese, dar este important ca să fie şi mai flexibilă cooperarea.
Acesta a mai explicat că la faţa locului există militari ai Forţelor Armate Ungare care ajută la identificare şi la acces. După cum a afirmat, pe lângă cetăţenii ungari care urmează să fie evacuaţi, există şi localnici, de ordinul sutelor, care, în ultimii ani, au ajutat personal contingentul militar ungar. „Bineînţeles că trebuie să-i tratăm ca nişte camarazi şi lucrăm în permanenţă şi la evacuarea lor. În cazul acestora poate fi vorba exclusiv de persoanele şi familiile acestora, identificate de Ministerul Apărării din Ungaria, care au cooperat cu militarii maghiari, au lucrat împreună cu aceştia sau i-au ajutat”, a precizat Péter Szijjártó.
În cele din urmă, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior consideră că accentul principal trebuie pus pe salvarea vieţilor omeneşti, iar după asta se poate vorbi despre obligaţii morale în legătură cu ceea ce s-a întâmplat şi ce a cauzat „eşecul total” al intervenţiei internaţionale în Afganistan.
(Nethuszár)
Mi folyik itt? Aktuális ügyek
Lokál'20
Kevesen mennének, többen inkább maradnának, és van, aki csak most kezdené el – kik kérik voksunkat, és miért? Helyhatósági választások, 2020 – háttér az okos döntéshez – KLIKK IDE!
Koronahíradó
Túlzás nélkül, emberemlékezet óta nem élt meg ilyen nehéz pillanatokat az emberiség. ITT ELOLVASHATOD, hogy mi volt, van, és mi várható!
Írd alá!
A székely nemzeti régió aláírásgyűjtésével kapcsolatos hírek. Leszünk-e autonómok, vagy sem? KLIKK IDE, s megtudod!