Valea Uzului: tribunalul conexează cauza procesului Sânmartin şi cel al prefectului de Bacău, cu acelaşi subiect
2020. 01. 06. 10:39:34
Vineri, Tribunalul Bacău a conexat cauza celor două procese care urmăreau revocarea autorizaţiei de construire eliberată de Primăria Dărmaneşti pentru transformarea cimitirului militar de la Valea Uzului şi readucerea cimitirului în starea iniţială.
Primul proces a fost deschis în iunie de către administraţia locală Sânmartin şi Serviciul de Asistenţă Juridică în Domeniul Minorităţilor „Mikó Imre”, în timp ce celălalt proces a fost iniţiat de Valentin Ivancea, fostul prefect al judeţului Bacău. În cel de-al doilea proces s-a hotărât să se conexeze cauza, extrasul încheierii a fost publicat vineri pe portalul instanţelor din România.
Csaba Borboly, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, a declarat agenţiei ungare de presă MTI că, în opinia sa, conexarea cauzei este o schimbare pozitivă. Acesta a adăugat: consiliul pe care-l conduce a solicitat, de asemenea, să se alăture ca parte a procesului şi să se conexeze cauza. Politicianul consideră acest aspect important deoarece, astfel, Sânmartin, Consiliul Judeţean Harghita şi Prefectura judeţului Bacău ar fi reclamanţii, în timp ce Dărmăneşti ar rămâne singur în partea opusă.
Cu toate acestea, Borboly consideră nefavorabile schimbările de personal care au avut loc în cadrul Prefecturii judeţului Bacău. Guvernul format de Partidul Naţional Liberal (PNL) l-a înlocuit pe fostul prefect Valentin Ivancea, numit la sfârşitul lunii septembrie, care a intentat două procese împotriva municipalităţii din Dărmăneşti, din cauza cimitirului. În locul acestuia a fost numit Liviu Alexandru Miroşeanu, care în perioada 2009 – 2014 a condus Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, iar din 2014 a fost consultant la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Potrivit lui Borboly, aceasta nu este o veste bună, deoarece, în 2012, tocmai la iniţiativa Oficiului Bacău, condus la vremea respectivă de Miroşeanu, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a decis în privinţa terenului din Valea Uzului, care a fost o decizie nefavorabilă pentru judeţul Harghita şi favorabilă judeţului Bacău. De asemenea, politicianul consideră că nu este o veste bună nici faptul că guvernul a numit-o în funcţia de subprefect pe Maricica Luminiţa Coşa, care deţinea funcţia de prefect la momentul izbucnirii conflictului în jurul cimitirului militar, iar prin pasivitatea ei a adus municipalitatea Dărmăneşti într-o poziţie avantajată. Borboly a adăugat că procesele intentate de Valentin Ivancea nu pot fi oprite de către noii oficiali, dar se poate întâmpla că vor mima doar litigiul şi nu-şi vor da interesul pentru câştigarea procesului.
Primăria Dărmăneşti a delimitat, în aprilie, în mod arbitrar, şi parţial peste mormintele soldaţilor maghiari o solă românească în cimitirul militar din Valea Uzului, administrat de Primăria Sânmărtin din Ţinutul Secuiesc, situat la graniţa dintre judeţele Harghita şi Bacău. În data de 6 iunie, mai multe mii de români au intrat cu forţa în cimitir pentru a participa la sfinţirea ortodoxă a parcelei amintite, după ce maghiarii au încercat să îi împiedice cu un lanţ uman.
(MTI)