Viktor Orbán: punctul de vedere al maghiarilor cu privire la imigrarea ilegală a devenit opinia europeană comună
2020. 03. 06. 13:48:42
Punctul de vedere al maghiarilor cu privire la imigrarea ilegală a devenit opinia europeană comună, însă dacă nu se va continua la modul cel mai hotărât, vor veni probleme mari, a spus premierul ungar Viktor Orbán, miercuri, la Praga, la întâlnirea prim-miniştrilor ţărilor membre ale Grupului de la Visegrád (V4). În 2015, în Ungaria am construit un gard şi „am lansat o politică îndreptată împotriva imigrării musulmane”, care este cunoscută, de atunci, de întreaga comunitate europeană şi „pe care o consider una de succes”, a declarat şeful guvernului de la Budapesta.
„În acea perioadă, situaţia era alta în Europa, iar noi, maghiarii, am fost insultaţi destul pentru faptul că ne-am apărat graniţele”, a spus Orbán. Prim-ministrul Ungariei a subliniat că, potrivit punctului de vedere al guvernului maghiar, „există două lucruri pe care nu le facem: nu ne plângem şi nu dăm explicaţii”. „Ne facem treaba şi credem în faptul că munca depusă va vorbi de la sine”, a declarat Orbán. Acesta a mai adăugat că acest lucru este valabil şi pentru migraţie. Viktor Orbán a mai spus: sfătuieşte pe toată lumea să facă ceea ce a făcut Ungaria, deja în 2015.
Oficialul ungar a subliniat: chiar dacă încercarea Greciei de a ţine pe loc migranţii va fi una de succes, nu trebuie să uităm de cele 130 000 de persoane care se află deja la nord de graniţa Greciei şi care doresc să ajungă în Europa. Întrucât lor Grecia le-a permis deja trecerea, aceşti oameni trebuie să fie opriţi la graniţele de după Grecia. Prin urmare, sprijinul acordat Macedoniei şi Serbiei nu trebuie uitat, pentru că mulţimile acestea trebuie oprite cât mai la sud, a spus Viktor Orbán. Dacă nu reuşim acest lucru, atunci, la fel ca în 2015, „maghiarii vor reprezenta o ultimă soluţie”, oamenii vor fi opriţi la frontiera dintre Serbia şi Ungaria, a adăugat premierul.
(MTI)