Viktor Orbán: Statele Unite ale Americii este prietenul nostru
2023. 04. 14. 15:51:16
Statele Unite ale Americii este prietenul nostru, şi ne este şi un aliat important, dar nu îi vom permite să forţeze Ungaria să intre în război, a declarat premierul ungar Viktor Orbán, vineri, în emisiunea „Bună dimineaţa, Ungaria!” de pe postul de radio Kossuth. În cadrul interviului acordat, prim-ministrul a avertizat asupra pericolului escaladării războiului din Ucraina, subliniind că dacă va fi război mondial, acesta va fi un război nuclear.
Despre măsurile punitive anunţate de ambasada SUA, şeful guvernului de la Budapesta a spus: nu este vorba de sancţiuni împotriva Ungariei, lista cu cele 34 de persoane fizice publicată de Washington include un singur maghiar, pe listă regăsindu-se şi câte o persoană din Cipru, Austria şi Liechtenstein. Aceasta a fost, practic, o acţiune americană concentrată pe profesioniştii din domeniul financiar, a spus Orbán.
Premierul a spus că nu au fost niciodată de acord cu sancţiunile, însă nu contestă dreptul nimănui de a le impune, astfel că Ungaria le ia la cunoştinţă şi le şi respectă. Viktor Orbán a subliniat: Banca Internaţională de Investiţii, care are sediul la Budapesta, ar fi putut juca un rol major în dezvoltarea economiilor din Europa Centrală, dar de la război încoace a devenit clar că oportunităţile băncii se restrângeau, iar cu sancţiunile actuale, funcţionarea sa a devenit imposibilă, astfel că banca a fost distrusă. În astfel de circumstanţe, participarea Ungariei la activităţile ulterioare ale băncii a devenit lipsită de sens, prin urmare, delegaţii săi au fost retraşi, iar Ungaria a părăsit Banca Internaţională de Investiţii, a spus premierul maghiar.
Statele Unite ale Americii este prietenul nostru, şi ne este şi un aliat important, în primul rând din punct de vedere al politicilor militare, deoarece suntem membri ai unei alianţe de apărare militară, a spus şeful guvernului de la Budapesta. Orbán a explicat că între cele două ţări există şi o asemănare filosofică. „Credinţele de bază sunt aceleaşi”: şi noi credem că pentru ca oamenii să trăiască în pace şi prosperitate este nevoie de libertate şi de economie de piaţă, a explicat premierul ungar. Creştinismul este, de asemenea, un punct comun, iar relaţiile economice „prezintă imaginea unei adevărate poveşti de succes”.
Totul este dat pentru ca Ungaria şi SUA să aibă parte de relaţii bune, amicale, a subliniat Orbán. Prim-ministrul a remarcat, totodată, că America nu este unitară, astăzi arată imaginea unei ţări mai divizate, totodată există diferenţe mari în politicile de partid. Dacă la Casa Albă se află un preşedinte democrat, relaţiile sunt mai dificile, dacă este un preşedinte republican, atunci sunt mai uşoare, a spus Orbán, potrivit căruia motivul acestui lucru este că în ceea ce priveşte problemele fundamentale ale politicii moderne, punctul de vedere republican este mai apropiat de punctul de vedere al guvernului ungar.
„Nu este treaba noastră să alegem între actorii vieţii politice americane”, a subliniat Orbán. Ungaria cooperează cu guvernul care este ales de poporul american, iar în America, ambasadorii sunt de obicei numiţi politic, astfel că „trebuie să luăm la cunoştinţă faptul că avem de-a face cu un ambasador care este un apropiat al partidului democratic”, a explicat premierul maghiar.
„Este neobişnuit că această reprezentare a opiniei americane să fie implementată de către ambasada americană prin intermediul unor afişe stradale”, a mai spus Viktor Orbán. În plus, „parcă am fi defazaţi”, a punctat premierul. „Pe afişe scrie: acasă cu ruşii. Dar noi i-am trimis acasă demult. Noi am rezolvat deja această chestiune”, maghiarilor nu trebuie să li se amintească de propria istorie, a adăugat politicianul maghiar.
Viktor Orbán a afirmat că Statele Unite ale Americii nu a renunţat la planul său de a forţa pe toată lumea într-o alianţă de război, însă Ungaria nu va permite acest lucru. Premierul ungar a subliniat: dacă ne uităm pe hartă, SUA este un loc mai sigur, ceea ce nu se poate spune despre Bazinul Carpatic. Riscul politicii mondiale arată diferit de la Berehove sau de la Budapesta, decât din America, a explicat oficialul ungar.
Ne aşteptăm, pe bună dreptate, ca Statele Unite ale Americii să ia act de situaţia specială a Ungariei, a subliniat premierul. „De aceea, noi suntem de partea păcii şi vrem să rămânem de partea păcii”, a spus Orbán. Premierul ungar a avertizat că dacă va exista un război mondial, acela va fi un război nuclear. Situaţia se înrăutăţeşte în fiecare săptămână, iar riscul de escaladare creşte, a accentuat Orbán.
Potrivit ultimelor ştiri, britanicii vor să livreze pe frontul ucrainean muniţie cu uraniu sărăcit, iar Rusia desfăşoară arme nucleare tactice în Belarus. Sigur că nu este vorba de o bombă atomică, dar ne aduce cu un pas mai aproape de lumea sistemelor de dispozitive nucleare, a subliniat politicianul maghiar. „Nu este o exagerare teama care se află acolo, în noi toţi, că extinderea ulterioară a războiului ar putea implica, mai devreme sau mai târziu, şi vreo armă nucleară, aşadar, că dacă va exista un război mondial, acela va fi un război nuclear. Să ne apere Dumnezeu de aşa ceva”, a spus Viktor Orbán.
În cadrul interviului radiofonic, premierul Viktor Orbán a mai spus: Ucraina este o ţară inexistentă din punct de vedere financiar, funcţionarea ei este finanţată de Uniunea Europeană – inclusiv de unguri –, iar acest lucru distruge Europa. El a adăugat: nu am ajuns încă în punctul în care opinia publică europeană i-ar putea forţa pe liderii europeni să îşi schimbe poziţia faţă de război şi de politica de sancţiuni, „dar va veni momentul adevărului”. Pentru că ceea ce se întâmplă acum distruge Europa. Îi distruge securitatea, îi distruge economia – a subliniat premierul.
Dacă Europa şi America vor spune „nu” la întrebarea dacă vor să mai menţină Ucraina, războiul se va încheia – a spus Orbán, adăugând că deocamdată nu se întâmplă acest lucru. Din economia Europei însă lipsesc mai multe zeci de miliarde de euro, acest lucru nu poate continua la nesfârşit – a afirmat el.
Viktor Orbán a considerat că vizita preşedintelui francez în China e de o mare importanţă, subliniind că prin aceasta s-a făcut auzită o „voce diferită” care nu caută duşmani potenţiali, ci mai degrabă parteneri potenţiali. Acest lucru se aseamănă cu modul de gândire al ungurilor – a spus premierul, arătând că scopul politicii externe a Ungariei este, de asemenea, acela de a aduna prieteni şi nu duşmani.
El a apreciat că şi comentariile preşedintelui francez Macron cu privire la autonomia strategică europeană susţin în aceeaşi direcţie, când afirmă că este înjositor pentru spiritul european să adopte pur şi simplu politica externă a altor ţări şi că Europa trebuie să aibă în vedere propriile interese.
În acelaşi timp, Viktor Orbán a subliniat: cu toate că Franţa este singura putere conducătoare din Europa de astăzi care este capabilă să ridice probleme dintr-o perspectivă istorică, este un „ghinion” faptul că preşedintele său nu se numeşte de Gaulle, deoarece cu el ar putea fi cu uşurinţă de acord în aproape orice problemă. Preşedintele Macron este onorabil, dar nu vede viitorul Europei aşa cum îl vede Ungaria, dat fiind că aceasta din urmă speră într-o renaştere creştină, iar preşedintele francez spune că o Europă liberală trebuie să devină competitivă la nivel global.
În privinţa inflaţiei, prim-ministrul a declarat: aceasta ar putea scădea simţitor în aprilie şi într-un ritm mai hotărât în mai şi iunie. Cu toate acestea, ceea ce s-a făcut până acum pentru a reduce indicele preţurilor nu este suficient pentru a renunţa la plafonarea preţurilor. Există unele produse, în special în domeniul alimentar, prin care magazinele concurează pentru clienţi, dar spectrul acestor bunuri este încă îngust – a precizat el.
Premierul a spus că guvernul aşteaptă ca „vaccinul” pe care l-a administrat economiei pentru a combate inflaţia să îşi facă efectul. El a adăugat: cabinetul trebuie să continue să lucreze pentru a reduce inflaţia.
SURSA: MTI
(Nethuszár)