Victorie maghiară la gala Premiilor Internaţionale Emmy

Victorie maghiară, luni seara, la decernarea Premiilor Internaţionale Emmy (International Emmy Awards), Marina Gera a obţinut premiul la categoria cea mai bună actriţă. Pentru interpretarea rolului principal din filmul „Iarnă eternă” (Örök tél), regizat de Attila Szász, i-au fost recunoscute meritele actriţei Marina Gera. hirdetés hirdetés Se întâmplă pentru prima dată ca din Ungaria să…

Filmul maghiar „Valan – Valea îngerilor”, cu actori din Transilvania, rulează de joi în cinematografele din Ungaria

Thrillerul psihologic „Valan – Valea îngerilor”, primul lungmetraj al lui Béla Bagota, va rula, începând de joi, în cinematografele din Ungaria. Personajul principal al filmului investighează dispariţia surorii sale, în urmă cu 22 de ani, într-un oraş minier din Transilvania, situat printre munţi. hirdetés hirdetés Béla Bagota, care semnează şi scenariul, a declarat pentru agenţia…

László Kövér: în urmă cu o sută de ani a avut loc o încercare de a lichida Ungaria

În urmă cu o sută de ani, din toamna anului 1918 până în vara anului 1920, Ungaria a fost paralizată de o încercare de lichidare, fiind incapabilă de autoapărare, a afirmat preşedintele Parlamentului ungar joi, la o conferinţă de istorie. hirdetés hirdetés În discursul său pronunţat în deschiderea lucrărilor conferinţei intitulate „1919 – Marea destrămare”,…

Potrivit participanţilor unei dezbateri de la Bucureşti, în România se poate observa un regres în domeniul protecţiei minorităţilor

România este departe de a fi o ţară exemplu pentru protecţia minorităţilor, iar în anii 2010 se poate observa de-a dreptul un regres în domeniul exercitării drepturilor minorităţilor, au declarat joi, la Bucureşti, participanţii la dialogul public despre evoluţia situaţiei maghiarilor din România, în cadrul anului jubiliar „30 de ani în libertate” care comemorează aniversarea…

Preşedintele Asociaţiei Europene a Evreilor i-a mulţumit lui Viktor Orbán pentru susţinerea Israelului şi a evreilor

Preşedintele Asociaţiei Europene a Evreilor, rabinul Menachem Margolin i-a mulţumit premierului ungar Viktor Orbán, printr-o scrisoare, pentru punctul de vedere pe care guvernul maghiar îl are în privinţa aşezărilor evreieşti din Cisiordania, pentru susţinerea continuă de care Ungaria dă dovadă faţă de Israel şi pentru acordul amplu încheiat cu Comunitatea Izraelită Unită din Ungaria (EMIH),…

Grădiniţe renovate cu sprijinul statului maghiar, inaugurate în judeţul Covasna

În localităţile Baraolt şi la Malnaş-Băi din judeţul Covasna a fost inaugurată, miercuri, de secretarul ungar de stat responsabil pentru politica naţională, Árpád János Potápi, câte o grădiniţă renovată prin sprijinul statului maghiar. În cadrul renovărilor celor două grădiniţe, partenerul din România al statului maghiar a fost Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR). hirdetés…

Ministrul ungar de externe: luptătorii străini care se alătură Statului Islamic trebuie pedepsiţi

Nu despre acceptarea revenirii luptătorilor străini care s-au alăturat Statului Islamic trebuie să discutăm, ci despre pedepsirea lor, şi-a rezumat, marţi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, discursul său rostit în cadrul dezbaterilor desfăşurate la Consiliul de Securitate al ONU, pentru agenţia ungară de presă MTI. hirdetés hirdetés Şeful diplomaţiei…

Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe fostul secretar de stat al ministerului agriculturii, Péter Tamás Nagy, acuzat de corupţie

Tribunalul Bucureşti l-a achitat în primă instanţă pe fostul secretar de stat al ministerului agriculturii, Péter Tamás Nagy, acuzat de corupţie. Sentinţa pronunţată luni a fost transmisă agenţiei MTI de către purtătorul de cuvânt al tribunalului. hirdetés hirdetés Potrivit rezumatului sentinţei, publicat pe portalul tribunalelor din România, toţi trei inculpaţi ai rechizitoriului întocmit de Direcţia…