hirdetés
hirdetés
RO

PCM l-a exclus pe Árpád Gálfi, primarul din Odorheiu Secuiesc

Partidul Civic Maghiar (PCM) l-a exclus din rândurile sale pe Árpád Gálfi, primarul municipiului Odorheiu Secuiesc, pe care l-a acuzat de activităţi de dezbinare – a anunţat joi biroul de presă al formaţiunii, printr-un comunicat de presă.

hirdetés
hirdetés

Excluderea a fost votată, unanim, miercuri seara la şedinţa prezidiului executiv naţional, organizată la Miercurea Nirajului. Totodată, organismul de conducere l-a exclus pe Botond József Rákossy, care ocupase funcţia de preşedinte al PCM Harghita. Comunicatul de presă precizează că excluderea liderului judeţean a fost iniţiată de delegaţii din Harghita.

“Scopul utilizării celei mai severe sancţiuni a fost încetarea stării de tensiune, incitare, diviziune. (.) Acum încheiem, în sfârşit, dezbinarea adusă de Zsolt Biró (fost preşedinte PCM) , facem ordine şi muncim mai departe!” – a remarcat preşedintele PCM, János Mezei. Acesta a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI: Árpád Gálfi nu îşi pierde mandatul de primar, ca urmare a excluderii. Liderul PCM a explicat: legea prevede că aleşii îşi pierd funcţia doar dacă demisionează ei din partidul de pe listele căruia au fost aleşi.

Liderul formaţiunii a mai spus că Gálfi a creat o situaţie conflictuală în organizaţia din Odorheiu Secuiesc, prin faptul că nu s-a consultat cu facţiunea PCM din Consiliu Local la luarea deciziilor. Drept urmare, primarul a fost demis din fruntea organizaţiei, la mijlocul lunii iulie. János Mezei a adăugat: excluderea de acum este urmarea sfidării deciziilor conducerii partidului de către Árpád Gálfi, a faptului că a folosit lista de corespondenţă internă a partidului pentru a-şi răspândi, la nivel naţional, nemulţumirile, mai mult, despre acestea au fost informaţi şi edilii-şefi ai oraşelor înfrăţite cu Odorheiul Secuiesc, printre care şi primarul general al Budapestei. “Dacă toţi ar proceda la fel, s-ar crea haos în interiorul partidului” – a adăugat preşedintele, care a punctat: problemele locale trebuie soluţionate local, nu pe Facebook, nu în faţa publicului larg sau în mass-media. Potrivit lui Mezei, de cazul lui Árpád Gálfi se leagă şi faptul că, în urmă cu două săptămâni, i-a fost retras sprijinul politic preşedintelui executiv al PCM, Zoltán Salamon şi miercuri a fost exclus din partid şi Botond József Rákossy. Preşedintele susţine că aceştia nu au ajutat la detensionarea situaţiei din partid, contribuind, mai degrabă, la intensificarea problemei. Mezei crede că s-au luat decizii statutare, cu acordul tuturor membrilor prezidiului partidului.

hirdetés
hirdetés

(MTI)

hirdetés
hirdetés

ZSIDÓ ERDÉLY

[ult_buttons btn_title=”Mutass még több cikket” btn_link=”url:https%3A%2F%2Fwww.nethuszar.ro%2Fzsido-erdely%2F|title:M%C3%A9g%20t%C3%B6bb%20Zsid%C3%B3%20Erd%C3%A9ly%20cikk|target:%20_blank|” btn_align=”ubtn-center” btn_size=”ubtn-custom” btn_width=”200″ btn_height=”50″ btn_title_color=”#ffffff” btn_bg_color=”#65bc99″ btn_bg_color_hover=”#ffffff” btn_title_color_hover=”#65bc99″ icon=”Defaults-glass” icon_size=”0″ btn_icon_pos=”ubtn-sep-icon-at-left” btn_border_style=”solid” btn_color_border=”#65bc99″ btn_color_border_hover=”#65bc99″ btn_border_size=”1″ btn_radius=”0″ css_adv_btn=”.vc_custom_1561027814254{margin-top: 20px !important;margin-right: 0px !important;margin-bottom: 0px !important;margin-left: 0px !important;padding-top: 0px !important;padding-right: 0px !important;padding-bottom: 0px !important;padding-left: 0px !important;}” btn_font_family=”font_family:Open Sans|font_call:Open+Sans|variant:600″ btn_font_style=”font-weight:600;” btn_font_size=”desktop:14px;” el_class=”width_100″]
hirdetés
hirdetés

CIGÁNY ERDÉLY

[ult_buttons btn_title=”Mutass még több cikket” btn_link=”url:https%3A%2F%2Fwww.nethuszar.ro%2Fcigany-erdely%2F|title:M%C3%A9g%20t%C3%B6bb%20Cig%C3%A1ny%20Erd%C3%A9ly%20cikk|target:%20_blank|” btn_align=”ubtn-center” btn_size=”ubtn-custom” btn_width=”200″ btn_height=”50″ btn_title_color=”#ffffff” btn_bg_color=”#65bc99″ btn_bg_color_hover=”#ffffff” btn_title_color_hover=”#65bc99″ icon=”Defaults-glass” icon_size=”0″ btn_icon_pos=”ubtn-sep-icon-at-left” btn_border_style=”solid” btn_color_border=”#65bc99″ btn_color_border_hover=”#65bc99″ btn_border_size=”1″ btn_radius=”0″ css_adv_btn=”.vc_custom_1561027806652{margin-top: 20px !important;margin-right: 0px !important;margin-bottom: 0px !important;margin-left: 0px !important;padding-top: 0px !important;padding-right: 0px !important;padding-bottom: 0px !important;padding-left: 0px !important;}” btn_font_family=”font_family:Open Sans|font_call:Open+Sans|variant:600″ btn_font_style=”font-weight:600;” btn_font_size=”desktop:14px;” el_class=”width_100″]
hirdetés
hirdetés

ÖRMÉNY ERDÉLY

[ult_buttons btn_title=”Mutass még több cikket” btn_link=”url:https%3A%2F%2Fwww.nethuszar.ro%2Formeny-erdely%2F|title:M%C3%A9g%20t%C3%B6bb%20%C3%96rm%C3%A9ny%20Erd%C3%A9ly%20cikk|target:%20_blank|” btn_align=”ubtn-center” btn_size=”ubtn-custom” btn_width=”200″ btn_height=”50″ btn_title_color=”#ffffff” btn_bg_color=”#65bc99″ btn_bg_color_hover=”#ffffff” btn_title_color_hover=”#65bc99″ icon=”Defaults-glass” icon_size=”0″ btn_icon_pos=”ubtn-sep-icon-at-left” btn_border_style=”solid” btn_color_border=”#65bc99″ btn_color_border_hover=”#65bc99″ btn_border_size=”1″ btn_radius=”0″ css_adv_btn=”.vc_custom_1561027826135{margin-top: 20px !important;margin-right: 0px !important;margin-bottom: 0px !important;margin-left: 0px !important;padding-top: 0px !important;padding-right: 0px !important;padding-bottom: 0px !important;padding-left: 0px !important;}” btn_font_family=”font_family:Open Sans|font_call:Open+Sans|variant:600″ btn_font_style=”font-weight:600;” btn_font_size=”desktop:14px;” el_class=”width_100″]
[ult_sticky_section sticky_gutter=”100″]
hirdetés
hirdetés
[/ult_sticky_section]