hirdetés
hirdetés

Szijjártó: Ungaria, din nou sub asediul opiniei liberale internaţionale

“Ungaria este din nou sub asediul mainstream-ului liberal internaţional”. Mesajul a fost postat marţi dimineaţă pe Facebook de Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, legat de criticile internaţionale aduse partidelor de guvernământ din Ungaria, pentru mandatul primit marţi, în urma votului din Parlament, ca parte a măsurilor luptei împotriva coronavirusului.

hirdetés
hirdetés

Péter Szijjártó a scris că, nu este nimic surprinzător în atacul recent “al premierului italian de stânga, care a pierdut alegerile, al socialiştilor germani, eternul frăţior al marii coaliţii, al verzilor austrieci, care niciodată nu au cîştigat alegerile, al comuniştilor din Luxemburg, precum şi al liberalilor nordici extrem de intoleranţi”. “Când ne protejăm poporul maghiar de un mare necaz, ei mereu ne atacă”, a scris.

“În urmă cu 10 ani am fost atacaţi de mainstream-ul liberal internaţional când am trimis acasă FMI, iar în loc de austeritate, am redus impozitele, în loc de ajutoare, am oferit locuri de muncă protejând astfel Ungaria de un colaps economic. Am fost atacaţi de mainstream-ul liberal internaţional şi acum cinci ani când am respins cotele obligatorii pentru relocarea imigranţilor, am ridicat un gard la frontiera de sud, am ordonat poliţiei şi armatei să îl păzească şi astfel am protejat securitatea poporului maghiar. Mainstream-ul liberal internaţional ne-a atacat şi acum când am primit un mandat din partea Parlamentului Ungar, ales democratic, pentru a ne proteja ţara împotriva pandemiei”, a scris ministrul.

hirdetés
hirdetés

Politicianul a considerat că “partidele şi politicienii” acestui curent ideologic “sunt frustraţi şi invidioşi; aceştia, în cel mai bun caz, pot doar să viseze la o susţinere socială, pe care guvernul ungar a dobândit-o cu o majoritate de două treimi, la ultimele trei alegeri parlamentare”. Péter Szijjártó a mai adăugat că “partidele şi politicienii mainstream-ului liberal internaţional sunt profund antidemocratici, deoarece neglijează, sau chiar pun la îndoială, voinţa poporului maghiar. Voinţa acelor oameni maghiari cu împuternicirea cărora guvernăm.”

(MTI)

hirdetés
hirdetés

ZSIDÓ ERDÉLY

hirdetés
hirdetés

CIGÁNY ERDÉLY

hirdetés
hirdetés

ÖRMÉNY ERDÉLY

hirdetés
hirdetés