Vicepremierul Ungariei, la Satu Mare: Petőfi a devenit un erou naţional excepţional
2023. 10. 31. 19:43:22
Sándor Petőfi a devenit un erou naţional excepţional datorită iubirii sale pentru libertate şi a programului său de încurajare a creării valorilor naţionale, a declarat vicepremierul ungar Zsolt Semjén, luni, la Satu Mare, unde a dezvelit o nouă statuie de bronz a marelui poet maghiar, în mărime naturală.
La ceremonia de inaugurare, Zsolt Semjén a amintit, în faţa celor aproape o mie de oameni prezenţi, că parcursul vieţii şi soarta poetului născut în urmă cu două sute de ani înglobează tot ceea ce înseamnă cultura limbii materne şi naşterea naţiunii maghiare moderne de astăzi.
În privinţa anilor pe care Sándor Petőfi i-a petrecut la Satu Mare, politicianul maghiar a spus că poetul era foarte ataşat de această zonă nu numai prin poeziile pe care le-a scris aici, ci şi prin dragostea sa, respectiv prin faptul că în timpul Revoluţiei de la 1848-49 a luptat alături de sătmăreni. Vicepremierul a explicat că potrivit notiţelor descoperite, poetul şi-a salvat la Sebeş tovarăşii sătmăreni aflaţi în calea gloanţelor, şi protejează şi acum naţiunea maghiară „de focurile inamice”.
Potrivit lui Zsolt Semjén, şi astăzi există puteri mondiale care „într-un fel sau altul trag în noi, respectiv există „puteri micuţe” strânse în pumnul marilor puteri, care trag în noi cu multă vervă”, însă chiar şi numai recitarea unei poezii de Petőfi „înseamnă mândrie şi o protecţie care deviază gloanţele trase în identitatea noastră”.
Politicianul maghiar a remarcat că pentru Petőfi, libertatea maghiară şi libertatea lumii însemnau unul şi acelaşi lucru, astfel că a vorbit despre libertatea tuturor naţiunilor şi a tuturor oamenilor.
„Eforturile care vor să ne întoarcă împotriva popoarelor care trăiesc în jurul nostru sub pretextul lui Petőfi ar trebui clasificate drept dislexie politică”, a declarat Zsolt Semjén. Vicepremierul Ungariei a subliniat că sătmărenii şi-au exprimat voinţa lor şi a tuturor maghiarilor de a dăinui prin faptul că oraşul Satu Mare i-a adus un omagiu poetului naţiunii maghiare, ridicând pe soclu opera sculptorului Árpád Deák.
În discursul pe care l-a susţinut, preşedintele UDMR Hunor Kelemen a spus că memoria lui Petőfi nu numai că a supravieţuit tuturor celor întâmplate în ultimele două secole, ci este prezentă „într-un mod triumfător” şi în viaţa de zi cu zi, de exemplu, în spaţiile publice, în limbă, în expresii, Petőfi fiind citat chiar şi de cei care „nu au fost atenţi la ora de limba maghiară”, respectiv de cei care vorbesc despre libertate sau dragoste.
„Nu este vorba de faptul că ar fi fi la modă; pur şi simplu, el este aici, cu noi, maghiarii, de două sute de ani”, a spus preşedintele UDMR.
Hunor Kelemen a explicat că Satu Mare şi împrejurimile au reprezentat locurile principale ale operei lui Petőfi Sándor: în Satu Mare a scris 46 de poezii, în Carei 6, în Ardud 12 şi în Coltău 31, multe dintre aceste creaţii fiind capodopere ale literaturii maghiare.
Preşedintele UDMR a subliniat că în ciuda amintirii vii a fost nevoie de cincisprezece ani pentru ca Satu Mare să îl comemoreze prin intermediul unui bust, şi de încă douăzeci de ani pentru ca în oraş să fie inaugurată o statuie a lui Petőfi în mărime naturală.
SURSA: MTI
(Nethuszár)