Ministru ungar: Anul acesta forţele aeriene sunt în focus
2024. 03. 25. 10:30:40
Anul acesta forţele aeriene sunt în focus în cadrul armatei ungare – a declarat vineri ministrul apărării la o conferinţă internaţională organizată la Fehérvárcsurgó (judeţul Fejér). Luând cuvântul la conferinţa intitulată „Politici de securitate şi de apărare: Europa în centrul unei transformări?”, Kristóf Szalay–Bobrovniczky a declarat că Ungaria a avut până azi 14 avioane de luptă multifuncţionale Gripen. Însă, după extinderea flotei aeriene, Ungaria va deveni „unul dintre maeştrii internaţionali” ai avioanelor suedeze, deoarece va avea şi capacităţi de instruire şi de întreţinere, pe lângă utilizarea echipamentelor – a subliniat el.
Ministrul a semnalat sosirea probabilă, anul acesta, a două avioane mari de transport din Brazilia, precum şi avioane de antrenament şi de recunoaştere din Cehia. În plus se află pe ordinea zilei şi achiziţionarea de drone cu capacităţi de croazieră şi de recunoaştere, şi kamikaze. Vorbind despre dezvoltarea militară a Ungariei, Kristóf Szalay–Bobrovniczky a declarat că planurile nu se referă doar la achiziţii. Se pune un accent deosebit şi pe dezvoltarea industriei de apărare, pentru a putea intra şi pe pieţele de export, dincolo de nevoile armatei ungare. Ca exemple, el a menţionat producţia de vehicule de luptă pentru infanterie Lynx la Zalaegerszeg şi construcţia unei fabrici de muniţii la Várpalota.
Ministrul a precizat că armata ungară trece printr–o amplă schimbare de concepţie şi de cultură. Toate deciziile sprijină crearea unei forţe pregătite de luptă, capabilă să lupte în orice moment, în locul unui „sindicat al salariaţilor în uniformă” – a subliniat el. Coloana vertebrală a acestei armate se constituie din unităţi profesioniste, amplasate ca baze militare, care operează echipamente moderne, de înaltă tehnologie. În paralel se construieşte un sistem de rezervişti pentru apărarea teritorială, constituit din persoane care cunosc locul unde trăiesc, un sistem dotat cu armament uşor, care acoperă întreaga ţară – a adăugat ministrul.
Kristóf Szalay–Bobrovniczky a evocat şi rolul Ungariei în cadrul sistemelor de alianţă. El a subliniat că Ungaria este membră a NATO de 25 de ani şi a Uniunii Europene de 20 de ani, iar în a doua jumătate a acestui an va asigura preşedinţia prin rotaţie a acesteia din urmă. În acest din urmă context, ministrul a menţionat două priorităţi importante: consolidarea capacităţilor autonome de apărare ale UE, respectiv creşterea capacităţilor industriei de apărare. El a subliniat că, în timpul asistenţei acordate Ucrainei, stocurile de muniţie strategică s–au epuizat, capacitatea de producţie nu este disponibilă, situaţia fiind similară şi în domeniul întreţinerii şi a aprovizionării cu piese de schimb.
SURSA: MTI
(Nethuszár)