Preşedintele Chinei vine în Ungaria pentru o vizită oficială
2024. 04. 29. 15:11:04
La invitaţia preşedintelui maghiar Tamás Sulyok şi a prim–ministrului ungar Viktor Orbán, preşedintele chinez Xi Jinping va sosi în 8 mai în Ungaria, pentru o vizită oficială, a transmis Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului, pentru agenţia ungară de presă MTI.
Programul de la Budapesta al preşedintelui Chinei va dura până pe 10 mai şi include negocieri cu prim–ministrul şi preşedintele Ungariei, cu privire la probleme politice şi economice bilaterale, respectiv chestiuni internaţionale. Scopul vizitei îl reprezintă consolidarea în continuare a relaţiilor interguvernamentale şi economice, respectiv comerciale dintre Ungaria şi China, precum şi extinderea cooperării asupra unor noi domenii, scrie în comunicatul emis de şeful biroului de presă al lui Viktor Orbán.
SURSA: MTI
(Nethuszár)