Din iulie, Air China va relua zborurile spre Budapesta
2022. 06. 28. 15:00:09
Compania aeriană chineză Air China îşi va relua zborurile între Beijing şi Budapesta, care au fost suspendate în urmă cu mai bine de doi ani. Astfel, din data de 7 iulie vor fi reluate zborurile regulate directe între cele două capitale, a anunţat vestea Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, pe pagina sa oficială de Facebook.
În postarea sa, ministrul a amintit că suspendarea zborurilor s-a datorat primului val de coronavirus, în urmă cu mai bine de doi ani.
„(…)Acum, şi la nivel global putem continua să clădim din nou ceea ce virusul ne-a luat, iar decizia Air China de a relua zborurile pe ruta Beijing-Budapesta este o piatră de hotar (…)”, se arată în postare.
Potrivit lui Péter Szijjártó, anunţul este de mare importanţă şi pentru economia ungară deoarece atât turismul, cât şi comerţul vor primi un impuls uriaş, deoarece Budapesta va fi din nou accesibilă direct din capitala Chinei.
Ministrul a amintit că, în urmă cu mai bine de 7 ani, la data de 1 mai 2015, Ungaria a salutat primul zbor direct Beijing-Budapesta al Air China, care a continuat să fie operat cu mare succes.
SURSA: MTI
(Nethuszár)