Giorgia Meloni: Ungaria nu este singura care spune nu distribuirii migranţilor
2024. 05. 15. 14:16:34
Ungaria nu este singurul stat membru UE care spune nu distribuirii migranţilor, naţiuni care se consideră mult mai europene fac acelaşi lucru, a declarat premierul italian Giorgia Meloni, marţi, la Milano, la un eveniment de presă. Giorgia Meloni a declarat că nu are cunoştinţă despre faptul că Franţa sau Germania „ar fi preluat atât de mulţi oameni de la Italia”.
Politicianul a făcut referire la faptul că puţine state membre au preluat oameni dintre cei peste 100 000 de imigranţi care sosesc anual pe ţărmurile italiene. Premierul italian a fost invitat la întâlnirea organizată de cotidianul de dreapta La Verita, care a avut loc marţi şi care a reprezentat un eveniment de campanie pentru alegerile europarlamentare, subiectul fiind viitorul Italiei şi al Europei.
Giorgia Meloni a relatat că în octombrie 2022, atunci când a preluat guvernarea, singura discuţie din Europa a fost cea despre distribuirea migranţilor. „Ungaria se opune distribuirii, dar se opun şi alte naţiuni care se consideră mult mai europene”, a explicat politicianul.
În opinia sa, singura cale care poate fi urmată este aceea în care se ţine cont de interesele tuturor, în care dezbaterea se desfăşoară despre cum să stopăm imigraţia ilegală în Europa. „Singura abordare serioasă este cooperarea cu ţările de origine şi de tranzit”, a afirmat Giorgia Meloni. Premierul italian a adăugat că în ultimul an şi jumătate, guvernul său a încheiat acorduri cu Tunisia, Egipt şi Libia, privind cooperarea în stoparea imigraţiei ilegale.
Potrivit oficialului italian, un rezultat este că începând cu primăvara anului trecut, în bazinul vestic al Mării Mediterane presiunea migraţiei a scăzut cu 60%. „Aceasta este calea care trebuie urmată, iar cetăţenii statelor membre pot transmite acest mesaj Uniunii Europene prin votul lor (.) votul lor este de o importanţă fundamentală pentru a consolida poziţia noastră şi a celor care gândesc la fel ca noi”, a subliniat Giorgia Meloni.
FORRÁS: MTI
(Nethuszár)