Presedintele Ungariei, în Ucraina Subcarpatică: Să existe un viitor şi pentru maghiarii de aici!
2022. 11. 28. 21:12:03
Să fie pace! Să existe un viitor paşnic şi pentru maghiarii din Ucraina Subcarpatică! – a declarat preşedintele ungar Katalin Novák, în localitatea Chepa din raionul Berehove, unde duminică a fost inaugurată clădirea „Tulipán Tanoda”, un loc în care copiii pot cultiva tradiţiile populare şi pot urma cursuri de muzică populară şi dans popular.
Katalin Novák a explicat: „motivul pentru care este nevoie de acest loc este ca şi cei mai mici să aibă ocazia de a învăţa despre comorile culturii noastre comune, astfel încât să le transmită apoi copiilor lor”. Preşedintele maghiar a subliniat că în ciuda războiului care se desfăşoară în Ucraina, când instituţiile sunt de regulă închise, în Ucraina Subcarpatică se întâmplă contrariul.
Maghiarii din Ucraina Subcarpatică ştiu ce înseamnă să supravieţuieşti, ce înseamnă să lupţi, însă „trebuie nu numai să supravieţuieşti, ci să şi trăieşti”, a spus Katalin Novák. „Această instituţie este dovada că maghiarii de aici au un viitor”, a spus şeful de stat, adăugând că oamenii care locuiesc în Ucraina Subcarpatică pot conta pe sprijinul Ungariei şi acum, şi în viitor.
Katalin Novák i-a asigurat pe cei prezenţi că „suntem împreună şi vom rămâne împreună, oricât de grea este viaţa în Ucraina Subcarpatică, oricât de dificil şi plin de provocări ar fi să fii maghiar”.
Preşedintele ungar a relatat că oamenii şi-au unit forţele atât în Ungaria, cât şi dincolo de graniţele ţării, iar ca urmare a acestui fapt, au reuşit să susţină programul „Punte pentru Ucraina Subcarpatică” cu peste 1 miliard de forinţi (2,5 milioane de euro). Subvenţiile de stat oferite de statul ungar vor continua să existe, a specificat Novák.
Katalin Novák a subliniat că în timpul acestei vizite îi reprezintă şi pe cei 15 milioane de maghiari care se gândesc la fraţii şi surorile lor din Ucraina Subcarpatică. În cele din urmă, le-a urat copiilor prezenţi să umple cu multă viaţă noua clădire.
Chepa este a patra aşezare din Ucraina Subcarpatică în care a fost deschisă o clădire pentru „Tulipán Tanoda”, cursuri de muzică populară şi dans popular fiind susţinute, prin deplasare, şi în alte aşezări din zonă.
În cursul vizitei sale, preşedintele maghiar a purtat discuţii cu conducerea Universităţii Maghiare „II. Rákóczi Ferenc” din Berehove şi a Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică (KMKSZ), precum şi cu reprezentanţi ai Asociaţiei Familiilor cu Mulţi Copii Maghiare din Ucraina Subcarpatică.
În încheierea programului său, şeful de stat a aprins prima lumânare de Advent în piaţa centrală din Berehove. Înainte de asta, aceasta a declarat: ca mamă, probabil că ar fi trebuit să se afle acasă în această primă duminică de Advent, însă acum este acasă în marea familie a maghiarilor. După ce a acceptat invitaţia de la Kiev, a considerat că este ca un mesaj ca în drum spre casă să efectueze o vizită în Ucraina Subcarpatică.
Fie ca lumina micuţă pe care acum o aprindem împreună pe aceste străzi întunecate, şi care devine din ce în ce mai puternică în aşteptarea Adventului, să ne conducă spre pace, a spus Katalin Novák.
SURSA: MTI
(Nethuszár)