Szijjártó: Maghiarii din Voivodina au dovedit că Ungaria poate conta pe ei
2022. 04. 26. 17:20:26
Comunitatea maghiară din Voivodina a dovedit, printr-o prezenţă record la alegerile parlamentare din Ungaria, că patria mamă poate conta pe ei, iar noi le spunem că şi ei pot conta pe noi în perioada următoare, a declarat, marţi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, la Subotica.
Péter Szijjártó a declarat că maghiarii din Voivodina au participat, ca niciodată, într-un număr mai mare la alegerile parlamentare din Ungaria, care au fost de o importanţă istorică. Cele peste 60 900 de voturi exprimate în Subotica au fost cu 50% mai multe decât în anul 2018. Astfel, maghiarii din Voivodina au contribuit la continuarea guvernării de către forţele conservatoare din Ungaria. Ministrul a mulţumit comunităţii maghiare din Voivodina pentru sprijinul acordat. Datorită acestui fapt, prietenia dintre cele două ţări şi dintre cele două naţiuni poate fi clădită în continuare, bazată pe reconcilierea istorică dintre Ungaria şi Serbia, al cărei cel mai mare beneficiar este tocmai comunitatea maghiară din Voivodina.
Şeful diplomaţiei de la Budapesta a subliniat că Guvernul ungar îşi va continua activitatea, ceea ce îi va permite şi continuarea programului de dezvoltare economică în Voivodina, în urma căruia, până în prezent, s-au făcut investiţii în Voivodina în valoare de 167 de miliarde de forinţi (444,67 milioane euro).
Szijjártó şi-a exprimat bucuria că, după alegerile din Serbia, Uniunea Maghiară din Voivodina (VMSZ) a reuşit din nou să formeze un grup parlamentar independent în Parlamentul Serbiei şi că Aleksandar Vucic, candidatul la preşedinţie, susţinut de VMSZ, îşi va putea continua activitatea în următorii 5 ani.
Răspunzând la o întrebare adresată de un jurnalist, politicianul a explicat că dezvoltările strategice dintre Serbia şi Ungaria vor continua: reînnoirea liniei de cale ferată Budapesta-Belgrad va fi finalizată până în anul 2025, iar linia de cale ferată Subotica-Szeged va fi funcţională deja din acest an. Importanţa căii ferate Budapesta-Belgrad va creşte în urma războiului din Ucraina deoarece pe această rută vor ajunge mărfurile din porturile greceşti în Europa de Vest, rutele ucrainene fiind impracticabile temporar.
István Pásztor, preşedintele Uniunii Maghiarilor din Voivodina (VMSZ), a amintit, în cadrul conferinţei de presă comune, că înainte de alegerile parlamentare ungare din 3 aprilie, VMSZ a avut trei obiective şi toate trei au fost atinse: Fidesz-KDNP a câştigat alegerile din Ungaria, VMSZ şi-a păstrat poziţia parlamentară şi Aleksandar Vucic, candidatul sprijinit de VMSZ, a rămas preşedintele Republicii Serbia. Politicianul a mai adăugat că a discutat cu Péter Szijjártó despre următorii paşi ai cooperării, care urmează să fie stabiliţi în viitorul apropiat, astfel încât activitatea comună să poată continua.
Sursa: MTI
(Nethuszár)