Un proces aflat pe rol împiedică Liceul Teologic Romano–Catolic din Târgu Mureş să devină o instituţie independentă
2024. 02. 01. 11:11:47
Un proces aflat pe rolul instanţei împiedică transformarea claselor care în prezent sunt relocate la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureş să devină o instituţie independentă şi de sine stătătoare, astfel că şi dacă municipalitatea din Târgu Mureş le–ar include în reţeaua şcolară, hotărârea nu ar putea fi pusă în aplicare, a declarat fostul director al şcolii desfiinţate, Zsolt Tamási, miercuri, pentru agenţia ungară de presă MTI.
Fostul director al şcolii catolice desfiinţate – care în prezent coordonează clasele relocate în calitate de director adjunct al Liceului Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureş – a amintit că municipalitatea din Târgu Mureş a adoptat Hotărârea nr. 326 în data de 31 august 2023, prin care a iniţiat reînfiinţarea şcolii catolice începând cu anul şcolar 2024–2025. Prefectura Judeţului Mureş a contestat hotărârea de consiliu local în contencios administrativ, iar în calitatea sa de unul dintre iniţiatorii reînfiinţării, Biserica Romano–Catolică s–a alăturat procesului de partea municipalităţii. Zsolt Tamási a subliniat că indiferent de hotărârile care se iau cu privire la şcoală, cât timp există un proces pe rolul instanţei, acestea nu pot fi puse în aplicare.
Directorul a făcut trimitere la şedinţa de marţi a consiliului local din Târgu Mureş, în care consilierii locali au votat cu privire la reţeaua şcolară a oraşului, pentru anul şcolar 2024/2025. Intenţia municipalităţii a fost ca începând din anul şcolar următor, clasele şcolii catolice să se separe de Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” şi să funcţioneze ca instituţie independentă, de sine stătătoare, însă nici Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, nici Ministerul Educaţiei din România nu au sprijinit acest plan. Astfel, pe masă a apărut versiunea inspectoratului şcolar, care nu s–a bucurat de sprijinul UDMR, astfel că nu a obţinut un număr suficient de voturi.
Zsolt Tamási a subliniat: cu privire la reţeaua şcolară, hotărâri pentru anul şcolar următor pot fi luate şi mai târziu, la fel cum pot fi făcute şi modificări, iar în anii precedenţi au şi existat astfel de cazuri. Dacă instanţa ar decide cu privire la reînfiinţare, s–ar putea apuca de treabă, a spus fostul director al şcolii catolice. Însă până atunci, hotărârea consiliului local „este doar un fenomen adiacent”, întrucât „nu prea are relevanţă” din punct de vedere al rezultatului, a adăugat acesta. Zsolt Tamási a explicat că procesul şi procedurile administrative nu împiedică funcţionarea claselor şcolii catolice, procesul de înscriere al elevilor.
În urmă cu două săptămâni, preşedintele UDMR Hunor Kelemen a declarat, pentru portalul de ştiri Maszol.ro, că dacă problema nu va putea fi rezolvată la nivel local – fiind blocată în mod constant – va trebui găsită o soluţie la nivel de guvern. Politicianul a spus, de asemenea, că pentru reînfiinţarea şcolii catolice trebuie rezolvată problema clădirii, întrucât impresia este că membrii comunităţii româneşti sunt interesaţi de imobil. Fosta clădire principală a liceului catolic găzduieşte acum şcoala de elită a românilor din Târgu–Mureş, Colegiul Naţional „Unirea”, în timp ce clasele catolice sunt găzduite într–o anexă. „Există o teamă constantă din partea Colegiului Naţional „Unirea” că noi îi vom scoate din spaţiu”, a spus Zsolt Tamási pentru MTI. Fostul director a amintit: pe motiv că are interes în dosar, şcoala românească s–a alăturat şi proceselor anterioare care au dus în cele din urmă la desfiinţarea şcolii catolice.
Procesul de reînfiinţare a Liceului Teologic Romano–Catolic din Târgu Mureş a trebuit să fie reluat deoarece ÎCCJR a anulat, printr–o sentinţă definitivă pronunţată în data de 3 mai 2022, decretul ministerial de înfiinţare a Liceului Romano–Catolic „II. Rákóczi Ferenc”. Liceul a continuat să funcţioneze în clădirile Bisericii Romano–Catolice, însă cadrul legal necesar este asigurat de Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu Mureş. În 2018, liceul catolic care funcţiona din 2014 a trebuit să fie reînfiinţat prin ordin ministerial deoarece DNA a constatat o ilegalitate în înfiinţarea sa anterioară şi l–a pus sub acuzaţie pe directorul şcolii, Zsolt Tamási, şi pe fostul inspector şcolar general, Ştefan Someşan. Urmărirea penală a încetat în luna septembrie a anului trecut. Procesele intentate împotriva liceului au dus la desfiinţarea acestuia.
FORRÁS: MTI
(Nethuszár)