Ungaria a semnat un acord de cooperare militară şi de industrie de apărare cu Emiratele Arabe Unite
2024. 04. 23. 10:36:37
Ungaria a semnat un acord de cooperare militară şi de industrie de apărare cu Emiratele Arabe Unite, a anunţat Kristóf Szalay–Bobrovniczky, Ministrul Apărării, potrivit comunicatului remis, luni, de Ministerul Ungar al Apărării (HM) agenţiei ungare de presă MTI.
Potrivit documentului, ministrul ungar al Apărării a discutat despre oportunităţile de cooperare militară şi industrie de apărare cu Mohammad Fadhel Al Mazrouei, ministrul de stat pentru Afaceri de apărare din Emiratele Arabe Unite.
Declaraţia menţionează că, prin semnarea acestui acord, poate să înceapă în mod oficial coordonarea cooperării militare dintre cele două ţări. Szalay–Bobrovniczky Kristóf a subliniat că acordul oferă o oportunitate pentru cunoaşterea capacităţilor de apărare dintre cele două ţări, precum şi identificarea domeniilor comune de cercetare–dezvoltare şi inovaţie.
„În vremuri de război, Ungaria face tot ce poate pentru pace. Deoarece comunităţile internaţionale par să ducă conflictele spre escaladare, obiectivul principal al Guvernului ungar este să întărească capacitatea de apărare a ţării. Acordul semnat aici poate ajuta la asigurarea că Forţele Armate Ungare, formate din militari bine pregătiţi şi echipate cu tehnologie modernă, sunt un factor disuasiv de necontestat, care garantează siguranţa Ungariei, iar industria de apărare contribuie, de asemenea, la creşterea economică”, a declarat ministrul, potrivit comunicatului.
Kristóf Szalay–Bobrovniczky a subliniat că Ungaria, ca membru al Uniunii Europene şi al NATO, consideră necesară extinderea cooperării cu ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, de la lupta împotriva terorismului, până la securitatea frontierelor.
FORRÁS: MTI
(Nethuszár)