Ungaria este interesată de o cooperare cât mai strânsă între UE şi Moldova
2024. 03. 22. 19:15:19
Ungaria este interesată de o cooperare cât mai strânsă între Uniunea Europeană şi Moldova, prin urmare, în timpul preşedinţiei ungare a UE va sprijini prin toate mijloacele accelerarea procesului de integrare a ţării, a anunţat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, vineri, la Budapesta.
În cadrul conferinţei de presă susţinute împreună cu colegul său din Republica Moldova, Mihai Popşoi, şeful diplomaţiei ungare a relatat că preşedinţia ungară a UE va avea loc anul acesta într–o perioadă în care comunitatea are, deja de ceva vreme, probleme serioase, iar o rezolvare eficientă ar fi tocmai extinderea şi cooperarea mai strânsă cu partenerii externi. „Din acest motiv, în timpul preşedinţiei sale la Uniunea Europeană, Ungaria se va concentra serios să obţină o avansare în chestiunea extinderii, iar în cadrul acestui lucru, va oferi Moldovei tot sprijinul pentru ca ţara să îşi poată accelera procesul de integrare”, a declarat Szijjártó.
Ministrul a specificat, totodată, că fiecare candidat la aderare trebuie judecat individual, în funcţie de performanţa proprie, iar din punctul de vedere al maghiarilor este inacceptabilă abordarea potrivit căreia în ceea ce priveşte integrarea, unele ţări devin „prizonierele” celor cu performanţe mai scăzute. În acest sens, politicianul ungar a menţionat ca exemplu cazul recent al Albaniei şi Macedoniei de Nord. „Noi nu susţinem legarea procesului de aderare al Republicii Moldova cu procesul de integrare al oricărei alte ţări. Această practică neloială trebuie eliminată, fiecare ţară trebuie judecată individual, în baza propriei sale performanţe”, a subliniat Péter Szijjártó.
Ministrul de externe a relatat că Ungaria este interesată de o cooperare cât mai strânsă între Uniunea Europeană şi Moldova, prin urmare sprijină extinderea acordului de comerţ liber existent, precum şi liberalizarea acordului de transport de marfă. Totodată, politicianul şi–a exprimat sprijinul pentru ca blocul comunitar să contribuie, din Instrumentul european pentru pace, la dezvoltarea capacităţilor de autoapărare ale Moldovei. „În plus, este un scop hotărât ca în măsura în care prima reuniune a comitetului interguvernamental cu privire la aderarea Moldovei nu va avea loc până în luna iunie, aceasta să aibă loc la începutul preşedinţiei maghiare a UE, contribuind şi în acest fel la accelerarea procesului de integrare a Moldovei”, a spus Szijjártó.
Ministrul ungar a vorbit şi despre relaţiile bilaterale. A relatat că exporturile maghiare se bazează în principal pe produse farmaceutice şi de industrie alimentară, însă prin creşterea obţinută, şi OTP a devenit unul dintre cei mai mari jucători din sectorul bancar local, implementând dezvoltări în valoare de zeci de milioane de euro şi contribuind cu experienţa sa la succesul etapelor de armonizare din domeniul dreptului financiar. Péter Szijjártó a salutat faptul că Wizz Air oferă legături între Chişinău şi mai multe oraşe din Europa de Vest, şi a numit o veste deosebit de bună faptul că începând din data de 2 aprilie, compania aeriană va relua şi zborurile Budapesta–Chişinău. Ministrul ungar de externe a subliniat că în fiecare an, patruzeci de studenţi moldoveni pot studia cu burse în instituţiile de învăţământ superior din Ungaria, acest program fiind în continuare foarte popular.
FORRÁS: MTI
(Nethuszár)