Ungaria este un membru mândru al celei mai puternice alianţe de apărare din lume
2024. 04. 05. 12:53:31
Ungaria este un membru mândru şi de încredere al NATO, cea mai puternică alianţă de apărare din lume, iar Ungaria intenţionează să continue să contribuie la securitatea comunităţii euro–atlantice, a declarat, joi, la Bruxelles, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, potrivit comunicatului MAE ungar.
În cadrul unei ceremonii prin care s–au marcat 75 de ani de la înfiinţarea NATO, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că, odată cu aderarea, în urmă cu 25 de ani, în anul 1999, Ungaria a putut să se alăture din nou „comunităţii naţiunilor libere şi suverane din lumea euroatlantică, căreia, în inimile noastre, i–am aparţinut întotdeauna, dar de care 40 de ani de opresiune comunistă ne–a ţinut fizic departe”. „Aderarea la NATO a încununat dorinţa, lupta şi bătălia pentru libertate a generaţiilor de maghiari”, a declarat politicianul.
Acesta a afirmat: „Suntem mândri de predecesorii noştri care nu au renunţat niciodată la speranţă. Ei nu şi–au pierdut speranţa nici măcar în cei mai întunecaţi ani ai dictaturii comuniste când poporul Ungariei a fost complet abandonat”. „Astăzi suntem membri mândri ai celei mai puternice alianţe de apărare din lume. Şi suntem, de asemenea, mândri să fim un aliat de încredere, care contribuie la securitatea comunităţii noastre”, a precizat Péter Szijjártó.
„Suntem mândri că suntem aici, iar strămoşii noştri pot fi mândri că, în sfârşit, suntem aici”, a adăugat ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior.
SURSA: MTI
(Nethuszár)