Ungaria susţine iniţiativa de pace chineză
2024. 05. 10. 16:13:25
Prim–ministrul Viktor Orbán şi–a exprimat sprijinul pentru iniţiativa de pace chineză, menită să pună capăt conflictului din Ucraina – reiese din declaraţia de presă dată joi la Budapesta împreună cu preşedintele chinez Xi Jinping. Premierul ungar a subliniat, de asemenea, că cooperarea chino–ungară este rezultatul a mai multe decenii de prietenie neîntreruptă.
În prezent, Europa este de partea războiului, singura excepţie fiind Ungaria, care cere încetarea imediată a focului şi tratative de pace şi susţine toate eforturile internaţionale în favoarea păcii – a declarat premierul. El a subliniat că Ungaria susţine şi iniţiativa de pace chineză prezentată de Xi Jinping. Premierul a subliniat că Ungaria a menţinut întotdeauna relaţii de prietenie cu China şi că aceste relaţii s–au sprijinit întotdeauna pe baze politice solide. Ungaria a aderat întotdeauna la principiul „o singură Chină”, a stat întotdeauna pe baza respectului reciproc şi a privit întotdeauna China ca pe o ţară prietenă – a subliniat el.
Viktor Orbán a declarat: este o onoare să îl primească pe preşedintele Republicii Populare Chineze în vizită oficială în Ungaria cu ocazia celei de–a 75–a aniversări a relaţiilor diplomatice şi a subliniat că au trecut 20 de ani de la ultima vizită a preşedintelui Chinei în Ungaria. „Era o lume complet diferită atunci” – a spus el. De atunci, am depăşit o pandemie care a făcut milioane de victime – a reamintit premierul, mulţumind Chinei pentru ajutorul consistent pe care l–a acordat în acea situaţie de urgenţă, salvând vieţile multor maghiari. În plus, de doi ani trăim în umbra unui război şi niciodată nu a existat un asemenea risc de război internaţional, chiar global, ca acum – a adăugat el.
Viktor Orbán a subliniat: în urmă cu 20 de ani trăiam într–o ordine mondială monocentrică, iar acum trăim într–una multicentrică, iar unul dintre pilonii acestei noi ordini mondiale este Republica Populară Chineză, fiind azi un actor dominant în procesele economice şi politice mondiale. În prezent, există investiţii chinezeşti în Ungaria în valoare de 6 400 de miliarde de forinţi (aproape 16,5 miliarde de euro) – a spus el, subliniind că valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a crescut de la 3 miliarde la 12 miliarde de dolari în douăzeci de ani, şapte oraşe chinezeşti fiind accesibile direct cu avionul de la Budapesta, în loc de unul singur, iar declaraţia lor comună dată acum se referă la parteneriatul strategic – a precizat el.
Viktor Orbán a subliniat: pentru Ungaria este o onoare şi o mare oportunitate faptul că China ne–a invitat să participăm la modernizarea economiei sale şi că este „dispusă să participe la dezvoltarea şi modernizarea economiei ungare”. El a reamintit: în urmă cu 20 de ani, doar cu lupa se puteau găsi investiţii chinezeşti în Ungaria, în schimb anul trecut trei sferturi din investiţii au venit din această ţară, oferind locuri de muncă şi un trai sigur şi previzibil pentru zeci de mii de oameni. Premierul a declarat: Ungaria continuă să ofere condiţii corecte şi decente pentru companiile chineze care investesc în Ungaria.
Creăm posibilitatea pentru ca cea mai modernă tehnologie occidentală şi cea mai modernă tehnologie estică să se întâlnească şi să întemeieze o cooperare în Ungaria – a declarat Viktor Orbán, subliniind că ungurii au ambiţii serioase, deoarece după ce secolul trecut a fost „un secol ruşinos pe care l–au pierdut”, acum vor să câştige secolul XXI. El a subliniat: pentru a obţine această victorie, avem nevoie de parteneri, de investitori şi de cea mai modernă tehnologie din lume. Ungaria doreşte să adopte cea mai bună tehnologie, iar în prezent există domenii în care China este cea mai bună din lume, în unele cazuri de departe cea mai bună.
Prim–ministrul le–a mulţumit liderilor chinezi pentru sprijinul acordat în introducerea acestor tehnologii în Ungaria, subliniind n special electromobilitatea, industria feroviară şi sectorul IT. De asemenea, Viktor Orbán a exprimat mulţumiri pentru faptul că s–a putut încheia acordul de cooperare între cele două ţări în domeniul investiţiilor.
El a considerat ca o mare oportunitate faptul că cooperarea între Ungaria şi China va putea fi extins în viitor pe întregul spectru al industriei nucleare. El a subliniat: acesta nu este doar un fapt economic, ci şi o expresie a încrederii. Ungaria are o experienţă şi un prestigiu internaţional considerabil în industria nucleară – a subliniat premierul. Suntem prezenţi în această industrie de peste 50 de ani, cea mai mare dezvoltare nucleară din Europa are loc chiar şi în prezent în Ungaria – a explicat el, adăugând: conform planurilor, la începutul deceniului următor, cota energiei nucleare în Ungaria va fi între 60 şi 70%.
Viktor Orbán i–a mulţumit liderului chinez pentru acordul privind posibilitatea ca Ungaria să exporte noi produse agricole şi alimentare în China. De asemenea, el a mulţumit pentru invitaţia adresată Ungariei să participe ca invitat de onoare la Târgul internaţional de investiţii şi comerţ din China, organizat la Xiamen.
SURSA: MTI
(Nethuszár)