Participanţii susţin eforturile statului maghiar pentru pacea naţiunii şi siguranţa familiilor
2023. 11. 18. 11:59:41
Participanţii la Conferinţa Permanentă Maghiară (Máért) susţin eforturile statului maghiar de a proteja Ungaria, pacea naţiunii maghiare şi siguranţa familiilor maghiare.
În declaraţia de încheiere a celei de–a XXI–a şedinţe plenare de vineri, care a fost semnată de toţi participanţii şi transmisă şi agenţiei ungare de presă MTI s–a stabilit că menţinerea şi întărirea în continuare a unităţii naţiunii maghiare este un obiectiv strategic la care nu se va renunţa sub nicio formă.
Obiectivele de unificare naţională şi de întărire a naţiunii se realizează împreună cu membrii naţiunii care trăiesc în Bazinul Carpatic şi în diaspora. S–a consemnat, de asemenea, că rămâne neîntrerupt sprijinul oferit prin intermediul sistemului de instituţii maghiare de peste graniţele Ungariei şi a programelor derulate de acestea.
Prin intermediul unei responsabilităţi comune se va face totul pentru ca maghiarii să poată rămâne şi prospera în locul lor natal, ca aceştia să îşi poată păstra valorile culturale şi naturale, şi pentru ca fiecare familie maghiară să poată creşte în siguranţă viitoarele generaţii maghiare, în locul natal, s–a precizat în declaraţia de încheiere.
Potrivit documentului, semnatarii consideră că peste graniţele Ungariei, comunităţile maghiare pot supravieţui doar dacă au parte de o reprezentare puternică a intereselor maghiare, care poate fi menţinută şi consolidată în continuare printr–o cooperare largă a maghiarilor.
S–a făcut referire, de asemenea, şi la faptul că în 2023 şi 2024, membrii naţiunii maghiare au de răspuns la multe provocări electorale, toţi alegătorii fiind încurajaţi să participe activ la procesul de vot. În declaraţia de încheiere s–a evidenţiat că maghiarii de peste graniţele Ungariei au dreptul la autonomie, iar pentru a obţine un succes în acest sens, maghiarii pot conta pe sprijinul patriei–mamă şi a tuturor celorlalţi membri ai naţiunii. Minorităţile autohtone europene, iniţiativele menite să asigure egalitatea lingvistică, culturală şi economică a maghiarilor vor fi susţinute în mod activ.
Semnatarii şi–au exprimat solidaritatea cu maghiarii din Ucraina Subcarpatică, menţionând că aceştia pot conta şi în viitor pe membrii naţiunii.
S–a salutat, de asemenea, crearea Spaţiului Virtual Naţional şi lansarea Programului „Te aşteptăm acasă”, care oferă sprijină diaspora care doreşte să se mute înapoi în Ungaria. În declaraţia de încheiere s–a mai consemnat că pe lângă consolidarea sistemului instituţional naţional maghiar, unul dintre cele mai importante rezultate ale politicilor naţionale din ultimii 13 ani este acela că în toate domeniile vieţii au fost create comunităţi puternice.
Semnatarii au propus ca pe lângă consolidarea în continuare a reţelelor instituţionale şi sociale stabilite, în politicile naţionale 2024 să fie decretat „Anul naţiunii cooperante”, pentru a sprijini cooperarea acestor comunităţi, se arată în document. Potrivit vicepremierului ungar Zsolt Semjén, reuniunea din acest an a fost un bun exemplu de unitate naţională maghiară, iar în ceea ce priveşte politicile naţionale, în Ungaria există, în esenţă, unitate naţională.
SURSA: MTI
(Nethuszár)