Bistrou automatizat pe baza inteligenţei artificiale, deschis la Budapesta
2022. 01. 24. 11:00:21
La sfârşitul anului trecut, firma Kende Gastro S.A. a deschis în Budapesta un bistrou fără casier; fondatorul afacerii familiale a declarat că primul bistrou automat din Ungaria este un succes şi a remarcat că tehnologia bazată pe inteligenţa artificială poate transforma orice afacere operaţională să funcţioneze fără casă de marcat.
Contactat de agenţia ungară de presă MTI, Gábor Kende, director general al companiei Kende Gastro, a relatat: în martie anul trecut, firma a semnat un acord de cooperare exclusiv cu startup-ul american AiFi pentru înfiinţarea de magazine complet automate în Ungaria.
Tehnologia a fost dezvoltată de Amazon în 2018, după care mai multe firme startup au început să construiască sisteme similare. Kende Gastro a examinat o serie de companii înainte de a alege firma AiFi. Brevetul pentru tehnologie aparţine astfel AiFi, iar afacerea familială ungară este unul dintre distribuitorii europeni, cu drepturi exclusive în Ungaria.
În magazinele automate echipate cu tehnologie nu este nevoie de casier, procesul de cumpărare şi identificarea produselor luate de pe raft sunt monitorizate prin camere de luat vederi, iar magazinele pot funcţiona 24 de ore din 24. Sistemul introduce produsele cumpărate într-un coş virtual, iar preţul acestora este debitat în mod automat de pe cardul bancar salvat în aplicaţie – a explicat Kende.
La sfârşitul anului trecut, Kende Gastro a deschis primul bistrou fără casă de marcat în clădirea de birouri Agora Budapest, ca magazin model pentru prezentarea tehnologiei – a spus directorul general, adăugând că rolul magazinului nu este în primul rând generarea de venit, el oferă mai degrabă un loc de întâlnire pentru partenerii interesaţi, unde aceştia pot descoperi pe viu sistemul şi modul de funcţionare a acestuia. Designul sistemului şi al unităţii a costat aproximativ 60 de milioane de forinţi (168 de mii de euro), compania a transformat practic un imobil închiriat gol într-un bistrou-cafenea ce funcţionează cu tehnologie de ultimă generaţie.
Directorul general a precizat că ar dori să introducă tehnologia în Ungaria sub trei forme. Prima ar fi realizarea concepţiilor unui „în număr semnificativ” de parteneri care au cerut deja oferte; a doua: construirea unei reţele de franciză; iar a treia: deschiderea de noi magazine proprii.
Cu privire la costul construcţiei, directorul general a spus că un magazin-container cu o suprafaţă standard de 20 de metri pătraţi şi echipament standard, livrat „la cheie” costă aproximativ 40 de milioane de forinţi (112 de mii de euro). Firma oferă companiilor consiliere profesională cu privire la alegerea locului, asigură instalarea şi punerea în funcţiune a tehnologiei sistemului de camere inteligente. În plus, oferă suport IT continuu în perioada funcţionării, precum şi rapoarte de evaluare despre trafic, clientelă şi condiţiile cumpărăturilor.
Sursa: MTI
(Nethuszár)
Mi folyik itt? Aktuális ügyek
Lokál'20
Kevesen mennének, többen inkább maradnának, és van, aki csak most kezdené el – kik kérik voksunkat, és miért? Helyhatósági választások, 2020 – háttér az okos döntéshez – KLIKK IDE!
Koronahíradó
Túlzás nélkül, emberemlékezet óta nem élt meg ilyen nehéz pillanatokat az emberiség. ITT ELOLVASHATOD, hogy mi volt, van, és mi várható!
Írd alá!
A székely nemzeti régió aláírásgyűjtésével kapcsolatos hírek. Leszünk-e autonómok, vagy sem? KLIKK IDE, s megtudod!