Ministrul ungar de externe: luptătorii străini care se alătură Statului Islamic trebuie pedepsiţi

Nu despre acceptarea revenirii luptătorilor străini care s-au alăturat Statului Islamic trebuie să discutăm, ci despre pedepsirea lor, şi-a rezumat, marţi, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, discursul său rostit în cadrul dezbaterilor desfăşurate la Consiliul de Securitate al ONU, pentru agenţia ungară de presă MTI. hirdetés hirdetés Şeful diplomaţiei…

Tribunalul Bucureşti l-a achitat pe fostul secretar de stat al ministerului agriculturii, Péter Tamás Nagy, acuzat de corupţie

Tribunalul Bucureşti l-a achitat în primă instanţă pe fostul secretar de stat al ministerului agriculturii, Péter Tamás Nagy, acuzat de corupţie. Sentinţa pronunţată luni a fost transmisă agenţiei MTI de către purtătorul de cuvânt al tribunalului. hirdetés hirdetés Potrivit rezumatului sentinţei, publicat pe portalul tribunalelor din România, toţi trei inculpaţi ai rechizitoriului întocmit de Direcţia…

10%: Vukovár: felvételek azokról, akik pár hónappal később tömegsírba kerültek

Az alábbi videón a vukovári exodus látható. A horvátországi kisváros a szerb–horvát háború idején az első települések között volt, amelyek a szerbek elvágtak a külvilágtól. hirdetés hirdetés A felvételeken látható menekülők, nők, férfiak, idősek és fiatalok arra kényszerültek, hogy megpróbálják elhagyni szülővárosukat. Sokaknak nem sikerült, ezeken a felvételeken is láthatunk olyan személyeket, akiket pár hónappal…

Orban: Europa Centrală se află în faţa unor încercări dificile

„Ne aflăm în faţa unor încercări dificile, deoarece prognozele pentru economiile din Europa de Vest arată că vin vremuri friguroase, cu cer înnorat”, a declarat, duminică seara, prim-ministrul Viktor Orbán la Devin, lângă Bratislava. hirdetés hirdetés Viktor Orbán a vorbit despre acest aspect mass-mediei publice ungare după ce a participat la ceremonia de depunere de…

Mesaj de la Budapesta catre votantii maghiari al partidelor romanesti: trebuie sprijinite partidele maghiare organizate pe criterii etnice

Conferinţa permanentă maghiară (Máért) şi-a reiterat credinţa în statutul său, şi anume că această platformă este o uniune şi un forum de consultare a partidelor maghiare. hirdetés hirdetés Declaraţia a fost făcută, vineri, de Zsolt Semjén, viceprim-ministrul ungar responsabil pentru politică naţională, culte şi minorităţi naţionale, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în urma…

Săptămâna viitoare se va verifica pregătirea pentru iarnă a vehiculelor în Ungaria

Specialiştii autorităţilor vor efectua un control intens al pregătirii pentru iarnă a autovehiculelor pe autostrăzi şi pe şoselele principale, în perioada 19-21 noiembrie – a anunţat vineri ministerul ungar al inovaţiilor şi tehnologiei (ITM) într-un comunicat transmis agenţiei ungare de presă MTI. hirdetés hirdetés Potrivit comunicatului, în cadrul acestei acţiuni desfăşurate la nivel naţional vor…